in

Scandal în Marea Britanie. HMRC: Miliarde de lire sterline din ajutoarele pentru pandemie, fraudate sau distribuite din greșeală

HMRC a anunțat înainte ca schema guvernamentală de ajutorare a salariaților în timpul pandemiei să ia sfârșit, în octombrie, că aproximativ 3,5 miliarde de lire sterline din suma oferită au fost pierdute sau distribuite din greșeală.

HMRC a calculat că între cinci și 10 la sută din plăți ar fi putut fi furate sau plătite din greșeală.

Factura totală pentru schema de subvenții de stat se ridică în prezent la peste 35 de miliarde de lire sterline.

Programul de păstrare a locurilor de muncă va fi încheiat în întregime de cancelarul Rishi Sunak la sfârșitul lunii octombrie.

Jim Harra, secretar permanent la HMRC, a declarat luni, 7 septembrie, Comisiei pentru Conturi Publice că personalul său crede că între cinci și 10 la sută din bani ar fi ajuns în locuri nepotrivite.

Schema de ajutor pentru angajații din Marea Britanie, prelungită până în OCTOMBRIE

„În scopul planificării noastre, am făcut o presupunere că rata erorilor și a fraudei din acest sistem ar putea fi cuprinsă între cinci și 10 la sută”, a spus secretarul permanent.

Guvernul a plătit până acum 35,4 miliarde de lire sterline în numerar, conform ultimelor cifre oficiale.

Dacă presupunerea de lucru a HMRC se dovedește a fi exactă, va însemna că undeva între 1,75 miliarde de lire sterline și 3,5 miliarde de lire sterline ar fi putut fi plătite din greșeală sau ca urmare a unei fraude.

Este pentru prima dată când HMRC vorbește public despre nivelul potențialelor fraude care ar fi putut fi comise ca parte a schemei de păstrare a locurilor de muncă, care a acoperit până la 80% din salariul unui angajat, cu până la 2.500 de lire sterline pe lună.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
COVID-19 în Marea Britanie: Peste 500.000 de oameni, în carantină în Scoția și Țara Galilor

COVID-19 în Marea Britanie: Peste 500.000 de oameni, în carantină în Scoția și Țara Galilor

Marea Britanie: Guvernul pregătește noi restricții după creșterea numărului de cazuri de COVID-19

Marea Britanie: Guvernul pregătește noi restricții după creșterea numărului de cazuri de COVID-19