in

Anglia: Asistentă concediată după ce a apărut îmbrăcată în uniformă la protestul anti-pandemie

O asistentă medicală la domiciliu care susține că pandemia este o farsă și a participat la protestul împotriva măsurilor restrictive îmbrăcată în uniformă a fost dată afară.

Carey Louise Stewart, în vârstă de 31 de ani, din Preston, se număra printre cele 10.000 de persoane adepte ale teoriei conspirației Covid-19 care au ieșit pe străzile Londrei în august pentru a demonstra împotriva restricțiilor și a programelor de vaccinare.

Îmbrăcată în uniforma ei de la casa de îngrijire Ribble View din Fishwick și având în mâini o pancartă cu „Avem paturi goale” pe o parte și „Unde este pandemia?” pe de altă parte, spune că restricțiile au făcut mai mult rău oamenilor decât virusul.

Ea a spus că a decis să ia măsuri după ce a văzut că nu există „absolut nicio dovadă a unui virus ucigaș, darămite a unei pandemii”.

După ce și-a pierdut slujba, Carley a spus că este hotărâtă să vorbească în numele persoanelor care „suferă” ca urmare a faptului că sunt izolate de prieteni și de familie.

Ciocniri violente între polițiști și protestatarii CORONASCEPTICI în centrul Londrei

„La începutul pandemiei, eram îngrijorată, dar odată cu trecerea timpului, nu am văzut absolut nicio dovadă a unui virus ucigaș, darămite o pandemie”, a spus ea.

„În timp ce existau știri care spuneau că vârstnicii mureau în masă în casele de îngrijire, în casa în care lucram, nimeni nu s-a îmbolnăvit și nimeni nu a murit. Din orice”, a spus Craley.

„Datorită restricțiilor, oamenii sunt acum subnutriți, disperați și își pierd mințile. Unde sunt cifrele?”, a spus asistenta pentru Daily Mail.

Dar ea susține că nu au avut loc decese la casa în care a lucrat, între ianuarie și august, ceea ce a determinat-o să aibă îndoieli cu privire la amploarea pandemiei și la măsurile adoptate pentru a stopa răspândirea acesteia.

Când a decis să participe la miting, Carley a spus că colegii ei i-au împărtășit părerile.

„Auzeam despre sinucideri, crime, violență domestică și abuz asupra copiilor. Problemele de sănătate mintală au crescut, din cauza restricțiilor. Nu am văzut niciun virus, nu am murit, dar am putut vedea că restricțiile ucideau oameni”, a mai spus Carley.

„Am încercat să iau [alte asistente medicale și medici] la bord, dar erau prea speriați că își vor pierde locul de muncă. Deși mulți dintre ei au fost de acord cu punctul meu de vedere asupra situației…”, a continuat aceasta.

Ea a spus că ulterior participării la protest a primit o concediere formală, prin e-mail, prin care a fost informată că poartă uniforma la un protest, aceasta fiind o încălcare a politicii companiei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Papagalii de la o Grădină Zoologică din Anglia, „concediați” din cauză că înjurau vizitatorii

Papagalii de la o Grădină Zoologică din Anglia, „concediați” din cauză că înjurau vizitatorii

Europa, lovită de valul doi al pandemiei de coronavirus. „Am triplat producția de coșciuge”

Europa, lovită de valul doi al pandemiei de coronavirus. „Am triplat producția de coșciuge”