in

Poliția din Anglia a primit ordin. TOATE PROTESTELE cu mai mult de două persoane vor fi interzise în lockdown

Ministrul de Interne britanic, Priti Patel, va ordona poliției să oprească protestele care implică mai mult de două persoane, în timpul lockdown.

Astfel, manifestațiile la care vor participa mai mult de două persoane vor fi interzise, în timpul restricțiilor de o lună care vor începe joi, 5 noiembrie, potrivit surselor din guvern.

Miniștrii au spus că regulile trebuie să fie clare, iar ministrul de Interne ar fi informat șefii din poliție în weekend, pentru a le comunica ofițerilor să aplice noile reguli.

Cu toate acestea, se pare că unii ofițeri superiori sunt îngrijorați de faptul că mișcarea ar fi prea opresivă pentru o societate liberală.

O sursă a declarat pentru The Times că, deși protestele nu vor fi interzise în mod explicit, scutirea anterioară – care permitea demonstrații a mai mult de două persoane – va fi eliminată.

Unii cetățeni britanici s-au plâns în timpul primului lockdown național că nu li s-a permis să-și vadă familiile, în timp ce mii de persoane au avut voie să participe la demonstrații.

Arestări la demonstrația „anti-lockdown” din Londra. Sute de oameni au protestat împotriva restricțiilor

Priti Patel i-a citit actul șefului poliției din Bristol, Andy Marsh, ai cărui ofițeri nu au reușit să oprească protestele Black Lives Matter în timpul cărora a fost distrusă statuia unui comerciant de sclavi, în iunie.

Ministrul a cerut o explicație cu privire la motivul pentru care polițiștii nu au intervenit pentru a opri vandalii, potrivit Times.

Într-o postare video pe rețelele de socializare, Andy Marsh a comunicat: „Vă puteți imagina scenele poliției din Bristol luptându-se cu un protestatar care deteriora statuia unui om despre care se crede că și-a adunat o mare parte din avere în timpul traficului de sclavi?”

„Cred că ar fi existat implicații foarte grave. Și, deși nu accept niciun fel de infracțiuni, susțin pe deplin acțiunile ofițerilor mei. Au răspuns cu bun simț, cu o judecată temeinică și în interesul siguranței publice”, a declarat Andy Marsh.

Avocatul Adam Wagner a spus, la rândul lui, că guvernul vrea să descurajeze manifestațiile, dar observă că, dacă ar fi interzise în mod expres, ar putea încălca drepturile omului.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat publicației: „Dreptul la un protest pașnic este una dintre pietrele de temelie ale democrației noastre. În aceste circumstanțe fără precedent, orice adunare riscă să răspândească boala, ducând la mai multe decese, deci este vital să jucăm cu toții rolul nostru în controlul virusului. Oamenii trebuie să respecte regulile de întâlnire cu ceilalți, care se aplică tuturor adunărilor și, prin urmare, și protestelor.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Bristol: Polițiștii chemați să oprească o petrecere ilegală de 700 de persoane, luați la bătaie

Fosta vedetă a Antenei Star, Rocsana Marcu, s-a mutat definitiv în Anglia