Boris Johnson a semnat formal azi, 30 decembrie, acordul comercial cu UE, după ce parlamentarii britanici au votat covârșitor în favoarea tratatului.
De mâine seară, de la ora 23.00, Marea Britanie părăsește definitiv Uniunea Europeană.
Copia oficială a acordului comercial, de 1.200 de pagini, a fost semnată și de Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, la Bruxelles, în această dimineață, înainte de a fi trimisă la Londra cu un avion RAF.
Prim-ministrul a trecut acordul comercial prin Parlament într-o singură zi și a eliminat ultimul obstacol în Camera Comunelor, chiar înainte de ora 15:00.
Au fost 521 voturi pentru și 73 împotrivă, actul trecând cu o majoritate de 448 de voturi.
Acordul trebuie dezbătut și votat de Camera Lorzilor, iar acest lucru se va întâmpla în această seară, înainte ca regina să îl semneze, în aceeași zi.
Johnson a transmis un mesaj optimist Camerei Comunelor, cu privire la oportunitățile țării și a reamintit că Marea Britanie „a preluat controlul”.
El a spus că deceniile de tensiuni cu UE au fost „rezolvate”, astfel încât Marea Britanie poate fi prietenul cel mai apropiat, o putere de liber schimb și o „forță liberală, orientată spre exterior, definitiv”.
„După ce am preluat controlul asupra banilor, frontierelor, legilor și apelor noastre, părăsind Uniunea Europeană la 31 ianuarie, acum profităm de acest moment pentru a stabili o nouă relație fantastică cu vecinii noștri europeni, bazată pe liberul schimb și pe o cooperare prietenoasă”, a spus Boris Johnson.
Aproximativ 162 de deputați laburiști au votat pentru acord, împreună cu 359 de conservatori.
Aproximativ 44 de parlamentari SNP, 11 liberal democrați și 8 parlamentari DUP au fost printre cei care au votat împotriva acordului.