in

Scandal în cazul românului întors din Anglia, mort de COVID la Slatina. Fusese trimis în țară cu avionul expulzaților

Bărbatul de 34 de ani, diagnosticat cu COVID-19, care a murit în spitalul din Slatina, se întorsese în România cu avionul pus la dispoziție de autoritățile britanice pentru persoanele expulzate din Regatul Unit.

Autoritățile din România au decis, abia la patru zile de la deces și după ce alte două rude au fost depistate pozitiv, să facă demersuri pentru a stabili dacă este vorba despre noua tulpină a coronavirusului, scrie Adevărul.

Bărbatul, originar din Stoenești, județul Olt, s-a întors din Marea Britanie pe 13 ianuarie, iar după câteva zile s-a simțit rău și a ajuns la spital.

„După câte știm noi, a avut ceva probleme acolo cu legea și ar fi fost expulzat. Din avionul ăla cu expulzați cred că făcea parte“, a declarat primarul localității Stoenești, Alexandru Damian, aspect confirmat și de alte autorități.

La primărie s-a știut despre întoarcerea tânărului de-abia după decesul acestuia, 10 zile mai târziu, în spitalul din Slatina.

„Eu am aflat că a venit în țară de-abia când a murit. N-am știut, nu ne-a comunicat nimeni, din câte am vorbit cu medicul de familie a zis că el a venit cu un test negativ din Anglia, că le-a făcut testul acolo, şi când i-a fost rău s-a dus la spital, i-au făcut testul din nou“, a mai spus primarul.

Avionul EXPULZAȚILOR: Marea Britanie trimite prima serie de infractori în România după Brexit

Polițiștii din Olt, în sarcina cărora cade verificarea respectării condițiilor de carantinare, au primit de la colegii din Poliția de Frontieră datele bărbatului de-abia pe 15 ianuarie, la două zile de la intrarea în țară.

Abia la două săptămâni de când tânărul a călcat pe pământ românesc, autoritățile și-au pus în sfârșit întrebări și au început să cerceteze dacă bărbatul a fost infectat cu noua tulpină de SARS-CoV-2.

Bărbatul a declarat că se izolează singur la domiciliu, astfel că membrii familiei, alte patru persoane, nu au avut nicio obligație. La o săptămână de la revenirea în țară, a început însă să se simtă rău. Nu a sunat la ambulanță, cum fusese informat să o facă dacă are simptome, ci, alături de familie, s-a dus la Spitalul Municipal Caracal.

Român de 34 de ani întors recent din Marea Britanie, mort de coronavirus

Acolo a stat câteva ore, fiind pusă în evidență afectarea pulmonară gravă. La testul rapid, rezultatul a fost însă negativ, așa că medicii de la Caracal l-au trimis la spitalul din Slatina, unde sunt tratați și pacienții non-COVID.

Pe 21 ianuarie, testul PCR a ieșit pozitiv, iar membrii familiei au fost plasați în izolare, însă abia pe 22 ianuarie.

Potrivit DSP Olt, în cazul bărbatului s-a dispus carantinarea la domiciliu, în perioada 13-26 ianuarie. Ancheta epidemiologică efectuată în 22 ianuarie a stabilit că acesta are patru contacţi de familie la adresa declarată, după ce, cu o zi în urmă, rezultatul testului RT- PCR fusese pozitiv.

Starea pacientului a continuat să se agraveze, iar în 23 ianuarie, la trei zile de la internare, acesta a murit la SJU Slatina.  Evoluția pacientului, pe toată perioada de spitalizare, a fost gravă și s-a soldat cu decesul, cauzele fiind stop cardiorespirator, insuficiență respiratorie acută, pneumonie, infecție COVID -19.

Decesul a fost raportat de SJU Slatina către DSP Olt de-abia la începutul săptămânii următoare.

După înmormântarea tânărului, cel mai probabil, membrii familiei acestuia s-au speriat, solicitând, la rândul lor, testarea, prin apel la 112. Două dintre teste, ale mamei și, respectiv, bunicii bărbatului s-au dovedit pozitive.

Cele două sunt izolate la domiciliu, în stare bună. De-abia după aceste noi rezultate pozitive autoritățile au început să se întrebe dacă nu cumva ar fi cazul să afle dacă pe bărbat l-a răpus tulpina „clasică“ a SARS-CoV-2 sau noua tulpină care face ravagii în Marea Britanie.

„Având în vedere contextul epidemiologic actual (persoana întoarsa din Marea Britanie), DSP Olt nu a exclus etiologia infecției cu SARS- Cov 2, noua tulpină circulantă în Marea Britanie, motiv pentru care, în 27 ianuarie, probele recoltate, cât și de la contacţi, au fost trimise către un laborator din București, care poate efectua etapa de secvenţiere pentru noua tulpina“, a transmis DSP Olt, printr-un comunicat de presă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie: Industria de autoturisme, în colaps. Se produc mai puține mașini decât în urmă cu aproape patru decenii

Uniunea Europeană a decis că poate bloca exporturile de vaccinuri în Marea Britanie