in

Mariza, regina muzicii fado, cântă în toamnă la Bucureşti

Turneul “Mundo” se opreşte şi în România, artista oferind publicului cele mai frumoase piese de pe cel mai recent album al Reginei Muzicii Fado.

Mariza combină într-o manieră extrem de personală poezia muzicii folk din Portugalia, cadenţele arabe cu uşoare inflexiuni africane, jazz-ul, sonorităţile gospel, inclusiv blues-ul.

În anul 2004, solista primeşte premiul Asociaţiei Jurnaliştilor Străini din Portugalia, dar şi European Border Breakers Award. De asemenea, tot în 2004, cu ocazia Jocurilor Olimpice din Atena, Mariza a cântat în duet alături de Sting piesa “A Thousand Years”.

Reîntâlnirea cu cea mai spectaculoasă şi cea mai rafinată cântăreaţă de muzică fado a momentului, MARIZA, va avea loc la Sala Palatului, pe data de 19 noiembrie 2016, într-un concert răvăşitor.

Instrumentişti de valoare o vor acompania pe miraculoasa Mariza. Chitara portugheză, chitara clasică, basul acustic, tobele şi elementele de percuţie, toate preţ de două ceasuri pe scena Sălii Palatului, timp în care Mariza va interpreta atât piese mai vechi cât şi cele mai noi secvenţe de pe materialul apărut anul trecut şi intitulat “Mundo”.

Biletele se găsesc în presale la preţul de 99 lei, până pe data de 24 iulie, inclusiv. Pot fi procurate online prin eventim.ro

Foto: Carlos Ramos



CITITI MAI MULT:

Veşti bune pentru copii şi părinţi! Gaşca Zurli revine la toamnă în UK

Johnny Depp la Bucureşti. Starul american va cânta cu grupul The Hollywood Vampires

Vrei să studiezi la Cambridge? Doi români te pot ajuta să ajungi acolo

Cimitirul Highgate, locul unde sunt înmormântate mari personalități londoneze

Principesa Margareta, vizită în Marea Britanie. Alteța Sa Regală va susține o conferință la ICR Londra

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

MAE asigură comunitatea românească de sprijinul autorităţilor române. Se înfiinţează un nou Consulat la Manchester

Premieră britanică: „Lumea e a mea” la Festivalul de Film East End din Londra