in

Petronela Olaru Sarmiento, mamă şi soţie, între România şi Filipine



În spatele magazinului românesc din Old Kent Road, 650, într-o grădiniţă, sub umbrar stă aşezată Petronela Olaru, povestind despre ea şi viaţa ei de femeie, aflată în Marea Britanie de zece ani. Are 35 de ani, este micuţă de statură şi vorbeşte cu socoteală. Din când în când, uşa se deschide, şi mai intră câte un român, cu o bere în mână, care o întreabă ca pe o stăpână a locului ce mai e de făcut. Pe bună dreptate, oamenii vin către ea, deschişi, să o mai ajute sau să se afle prin preajma ei. Cuminte şi molcomă, în tricoul ei galben, Petronela e o stăpână, din acelea care oriunde se duc, aşează temelii şi fundaţii, strămută obiceiuri şi le recrează din nimic.

Telefonul sună mereu

Petronela Olaru Sarmiento a venit în Marea Britanie la sora ei, cu mulţi ani în urmă. Din când în când, din patria îndepărtată, sora ei parcă ar simţi-o. Telefonul îi sună din geantă, de printre acte contabile, un fir, doar atât, subţire care o leagă de o lume diferită.

Primeşte mesaje neîncetat, din Vaslui. E locul unde ea mereu se întoarce, cu o nostalgie imposibilă, ca spre un loc al visului şi al unei vieţi fericite. “Ideal este să trăieşti acolo, în România”, spune ea, deşi viaţa ei la Londra e împlinită.

Petronela Sarmiento este căsătorită cu un filipinez britanic şi au împreună două fetiţe, Karen şi Charlotte. De zece ani, ea a învăţat să vorbească tagalog, limba filipineză, ţine sărbătorile ca în ţara soţului ei, mănâncă bucatele altei ţări. Dar nici o clipă, această femeie, la fel ca atâtea alte românce nu a renunţat la un fel de patrie ascunsă în inima ei.

Cum stă cu mâinile lăsate pe spetezele scaunului, ea pare o balanţă aşezată între două lumi. Calmă, netulburată, priveşte înapoi către ei anii ei în Marea Britanie. Ani în care era singură, izolată de România, povesteşte ea. Nu putea pleca înapoi în ţară, nu avea paşaport. Nu vorbea româneşte şi nu avea prieteni români, fiind la începutul şederii în ţară străină.

“Când eram însărcinată, voiam mâncare românească”, îşi aminteşte ea. Şi nu avea cum să se descurce. Câţiva ani buni, ea a trăit după regulile casei soţului ei, ale altei culturi, de la obiceiuri, la cultură culinară. Poate de aceea, după cinci ani, în 2007, a deschis un magazin de mâncare românească la Londra. De nevoie.

O căsătorie care îţi schimbă viaţa

“Cleaner”, aşa a început, spune Petronela, care are astăzi are un magazin de bucate româneşti, la care vin români din Sudul Londrei, britanici. “Am venit în 1998, acum treisprezece ani. Împreună cu sora mea, ne-am gândit să facem o şcoală şi să facem bani”, spune ea. Să fi rămas în Vaslui, se gândeşte, neconvinsă…

Ar fi făcut probabil un business, ceva, pentru că stilul ei este energic, răspunde…Nici o umbră însă şi nici un regret nu îi tulbură ochii albaştri, verzi…..

“La şase luni după ce am venit în Marea Britanie, m-am căsătorit. Lucram la McDonald’s împreună cu viitorul meu soţ. El era mai mare în funcţie, floor manager”, spune ea. Totul s-a schimbat după aceea.

Pentru nouă ani de zile, Petronela Sarmiento a devenit o mamă dintr-o familie filipineză, în care tot ce ştia de acasă, din România, a fost rescris. Ea nu a avut parte de destinul tradiţional al soţiilor româneşti, care trăiesc înconjurate de familie, tradiţii, ritualuri vechi, neschimbate.

A învăţat singură să se întreţină, să facă o altă şcoală, să aibă propriile ei job- uri şi, cum, necum să facă şi afaceri. Crescându-şi copii şi având grijă de casa ei, încetul cu încetul, Petronela şi-a descoperit posibilităţile, o şansă pe care alte femei, din îndepărtatul oraş, la care se mai gândeşte nostalgic nu o au.

Alte Crăciunuri, alte nunţi

“Înduri, ce să faci?!”, spune ea un secret pe care de altfel toate femeile îl ştiu. E o zi de vară şi puţini nori întunecă din când în când lumina soarelui. Ea vorbeşte liniştită, aşezată, despre schimbări culturale şi de mentalitate, de neconceput încă după regulile tradiţionale de acasă, altminteri adevărate cutremure existenţiale care solicită omul şi îl pun la încercare.

Nunta ei a fost o cununie religioasă, la Londra. Alţi români împacă cum pot cele două lumi în care trăiesc: unii se căsătoresc de două ori, aici şi în România. Ea, nu.

Ea este baptistă, iar soţul ei este catolic. Crăciunurile ei au fost englezeşti, sobre, succinte. Dacă în România se petrece câte trei zile după Crăciun, sărbătorile englezeşti durează o zi, precizează ea. Fără cârnaţi, fără chişcă, fără tobă. “Mama şi surorile îmi telefonau de acasă”, spune Petronela şi aproape poţi vedea cele două lumi ale ei, întretăindu-se. Acasă, desigur Crăciunurile se petreceau ca acum un an, ca acum douăzeci de ani, ca acum o sută. La ea, totul era diferit. Nici o clipă o umbră de maliţiozitate sau de regret nu trece pe faţa ei.

Altă cultură culinară

Fiind o vreme casnică, precum atâtea alte femei, viaţa Petronelei a fost descrisă de grijile casei: creşterea copiilor, gătit şi toate celelalte. Numai ca ritualurile erau schimbate şi vorbite în altă limbă. Petronela vorbeşte limba filipineză, găteşte mâncăruri orientale şi a trăit ani de zile, nouă ani mai precis, strict în cercul familiei, cu prietenii soţului ei. “Am avut puţini prieteni români. Mi-a fost dor de România, mi-au lipsit limba, rudele, locul”, constată ea, fără a se plânge.

În viaţa unei femei casnice, tot ce ţine de masă este o parte specială a fiecărei zile. Petronela, care astăzi vinde mâncare românească românilor, observă, datorită experienţei ei speciale, lucruri care scapă altora. O dată cu ţara, schimbi şi cultura culinară, un lucru care te afectează. “Mi-a fost greu să accept gustul dulce în mâncare sărată. La noi, sărat e sărat şi dulce e dulce”, spune ea, observând de altfel amănunte de care se ocupă ştiinţe moderne precum semiotica, în analizele asupra comunicării.

Apoi, o diferenţă foarte mare, spune ea, faţă de cultura culinară românească o constituie modul de preparare a legumelor. în bucătăria orientală, legumele nu se gătesc foarte mult, pentru a li se păstra cât mai mult din savoarea naturală. Orezul se găteşte diferit faţă de tradiţia românească, de pildă, mult mai puţin şi mai scăzut, fără multă fierbere. în afara schimbării reţetelor, Petronela a dat şi alte lupte. N-ai spune, văzând ce liniştită e.

“Limba noastră-i o comoară”

Ea a trebuit să îşi înveţe fetele să vorbească în limba română. Fetele Petronelei Sarmiento vorbesc două limbi şi au fost în Filipine. “Am avut această dorinţă, ca ele să vorbească limba română. Le-am adus abecedare de acasă şi le-am învăţat să mănânce mâncare românească”, povesteşte ea.

De la “cleaner”, Petronela a ajuns la stadii superioare. Întâi şi-a găsit o slujbă la farmacia Boots. A pornit ca sale assistent, întâi de nivelul întâi, apoi a ajuns la nivelul doi, apoi, la nivelul trei. “Am făcut cursuri de perfecţionare ca health care assistent, iar cu timpul am ajuns pharmacy assistent, de nivelul trei”, spune ea. Pe atunci, ea vorbea limba engleză foarte prost. “Nici nu credeam că mă vor angaja, când am fost la interviu”, zice. Dar au angajat-o.

Ca să reuşească să se perfecţioneze, Petronela a învăţat neîncetat. “Lucram la farmacie, învăţam în autobuz şi în tren”, spune ea, făcând naveta.

“Am sperat nouă ani”

“Nouă ani am sperat”, spune ea. A aşteptat documentele nouă ani, ca să poate merge în România. “Nu am venit cu viză şi nu aveam paşaport”, explică. Acum merge des în România, se întoarce în Vaslui, la rudele ei. Ultima oară a fost acasă în luna iunie. Spune, fără a regreta, fără a spera cumva, că undeva în inima ei tot crede, după atâţia ani că este ideal să trăieşti în ţara ta.

“Nu aş recomanda nimănui să vină acum aici”, spune, deşi ea a reuşit să reziste, să strângă din dinţi şi să îşi clădească o viaţă între străini. “Am avut momente când numai Dumnezeu mai era lângă mine. Doar asta mai aveam”, spune ea. Totuşi, are un mod de a-ţi povesti experienţa ei fără a insista în da sfaturi, ca şi cum ar fi atins o anumită înţelepciune, deşi este atât de tânără, şi îţi transmite doar fructul ei, fără a-ţi mai da şi prea mult din amănuntele dureroase.

 

Oana Iuraşcu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

România, vigilentă în faţa recesiunii din SUA

Adrian Manu a salvat-o pe Monika Konczyk din flăcări