in

Liderii lumii, petrecere în Anglia fără respectarea regulilor pandemiei

Liderii G7 au fost criticați pentru că au participat la un eveniment în aer liber cu băutură și mâncare, în contextul în care astfel de activități sunt încă interzise pentru nunți. Downing Street a negat că petrecerea pentru liderii G7 de pe plaja Carbis Bay, care a avut loc sâmbătă, ar fi încălcat regulile de distanțare socială, scrie The Guardian.

Liderii G7 au fost criticați că au participat la o petrecere în timp ce nunțile sunt încă interzise. Cei din industrie au spus: „Ei fac lucruri care la o nuntă ar fi interzise, ipocrizia”, a spus o organizatoare de nunți, citată de The Telegraph. Restricțiile privind nunțile sunt în vigoare din 20 martie, iar evenimentele de acest fel pot fi organizate doar cu 30 de persoane.

Președintele SUA, Joe Biden, a ajuns în Marea Britanie. Avertisment pentru Boris Johnson

Liderii G7 au asistat la un show acrobatic al forțelor Red Arrows de pe plajă.

Purtătorul de cuvânt al premierului britanic a transmis: „Evenimentul de aseară a fost organizat în deplină siguranță, în conformitate cu regulile în vigoare Covid. A fost o adunare informală a liderilor celor șapte națiuni şi în privat… dar se poate vedea că a fost o atmosferă relaxată care le-a dat ocazia șefilor de state să discute în afară unui cadru formal”.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că cei care participă la summit au fost testaţi zilnic şi evenimentul a avut loc în aer liber.

Editorul BBC Laura Kuenssberg a distribuit câteva fotografii de la petrecere.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 5 In medie: 4]

Un român a șocat Irlanda. A ucis cu sânge rece o femeie după ce fugise din Anglia unde era căutat pentru mai multe spargeri

Londonezii, extaziați de vizita președintelui SUA. S-au urcat pe case pentru a fotografia Air Force One