Un tânăr şef de cabinet al parlamentarului britanic Craig MacKinlay a fost arestat acuzart fiind că a violat o femeie în incinta Parlamentului britanic.
Agresiunea s-a pettrecut după ce tânărul Sam Armstrong, de 23 de ani a consumat cantităţi mari de alcool chiar pe terasa Camerei Lorzilor, potrivit Daily Mail.
Armstrong a povestit că a băut vinerea trecută până în zorii zilei, împreună cu un grup de consilieri conservatori şi mai multe femei la barul care vinde băuturi subvenţionate, în incinta Parlamentului.
Ulterior, el şi una din femei s-au retras în biroul şefului acestuia, Craig MacKinlay, unde ar fi avut loc violul de care este acum incriminat tânărul.
MacKinlay este parlamentar pentru South Thanet, Kent, iar Armstrong este şeful său de cabinet şi purtător de cuvânt.
„Erau toţi extrem de beţi”, a declarat un martor ocular citat de The Sun.