in

Marea Britanie reduce taxa la combustibil și impozitul pe venit. Rishi Sunak: „Sancționarea lui Putin nu este gratuită”

rishi sunak

Ministrul de Finanțe al Marii Britanii, Rishi Sunak, le-a spus azi, 23 martie, parlamentarilor că rata de bază a impozitului pe venit va fi redusă de la 20%, la 19%, până în 2024.

De asemenea, Sunak a crescut pragul de asigurare națională cu 3.000 de lire sterline și a anunțat o reducere a taxei pe combustibil cu 5 pence pe litru, în încercarea de a ușura povara crizei costului vieții.

În declarația sa, ministru a anunțat de asemenea, că va crește rata de la care lucrătorii încep să plătească asigurările naționale, la 12.570 de lire sterline pe an, pentru a ușura povara celor cu  venituri mici.

Îngrijorare în Marea Britanie. Inflația a urcat la maximul ultimilor 30 de ani

Pragul de asigurare națională va fi de acum stabilită în conformitate cu impozitul pe venit, din iulie anul acesta.

Sunak nu a fost de acord însă să renunțe la creșterea contribuției la Asigurările Naționale (NINo), dar le-a spus parlamentarilor: „O soluție de finanțare pe termen lung pentru NHS și asistența socială nu este incompatibilă cu reducerea impozitelor pentru familiile care lucrează”.

Combustibili un pic mai ieftini

Rishi Sunak a spus că o reducere a taxei la combustibil cu 5 pence la un litru va fi în vigoare pentru un an, din cauză că prețul benzinei continuă să crească.

El le-a spus parlamentarilor că o asemenea măsură a fost făcută „pentru a doua oară în decurs de 20 de ani”.

Marți, costul mediu al unui litru de benzină în Marea Britanie era de 167,3 pence, iar cel al unui litru de motorină, era de 179,9 pence, arată Sky News.

Imediat după anunțul cancelarului, ASDA a anunțat că va reduce prețul la combustibil cu 6 pence pe litru în această seară.

Sunak le-a mai spus parlamentarilor că rata de bază a impozitului pe venit va fi redusă de la 20pence la 19pence pentru o liră, până în 2024.

El a spus că această reducere echivalează cu o scădere a taxelor cu 5 miliarde de lire sterline pentru 30 de milioane de oameni.

Ministrul a spus că noul plan fiscal va ajuta familiile, va crea condiții pentru o creștere mai mare a veniturilor și va asigura că veniturile obținute din creștere vor fi împărțite în mod echitabil.

Alte măsuri anunțate de Rishi Sunak:

• Renunțarea la TVA pentru energia verde, cum ar fi panourile solare, pompele de căldură și izolațiile instalate timp de cinci ani.

• Dublarea Fondului de sprijin pentru gospodării pentru a ajuta familiile vulnerabile, autoritățile locale urmând să primească banii din aprilie.

• Alocația pentru angajare va crește la 5.000 de lire sterline din aprilie.

• Intenția de a reforma creditele pentru cercetare și dezvoltare.

Sancționarea regimului lui Putin „nu este gratuită”

Sunak a avertizat că populația britanică trebuie să se pregătească pentru ca „economia și finanțele publice să se înrăutățească, potențial semnificativ”, din cauza impactului invaziei Rusiei în Ucraina.

El a spus că acțiunile Regatului Unit împotriva președintelui rus Vladimir Putin „nu sunt gratuite pentru noi”.

Inflația lovește Marea Britanie. Cel mai înalt nivel din ultimii 30 de ani

„Este prea devreme pentru a cunoaște impactul deplin al războiului din Ucraina asupra economiei Marii Britanii”, a spus el.

Cancelarul a spus că va dezvălui propuneri menite să construiască „o economie mai puternică și mai sigură”, în condițiile în care oamenii din Marea Britanie se confruntă cu facturi în creștere, exacerbate de războiul din Ucraina.

Ca urmare a invaziei, Banca Angliei a anunțat că inflația va depăși 8% în aprilie și va crește și mai mult în toamnă.

Sunak a spus că va continua să „cântărească cu atenție” solicitările pentru cheltuieli publice suplimentare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

ICCJ: Traian Băsescu și-a turnat colegii la securitate. „Petrov” a făcut poliție politică

ICCJ: Traian Băsescu și-a turnat colegii la securitate. „Petrov” a făcut poliție politică

rusia conflict nato

Rusia amenință că intră în conflict cu NATO dacă sunt trimise forțe de menținerea păcii în Ucraina