in

Luton: Comunitatea românească are o nouă parohie ortodoxă



Duminică, 13 noiembrie, a avut loc în Luton inaugurarea unei noi parohii ortodoxe pe teritoriul britanic. La prima slujbă a participat și ambasadorul Romaniei în Marea Britanie, dr. Ion Jinga.

Prima slujbă religioasă dedicată românilor din Luton a fost ținută de către părintele protopop Silviu Pufulete, venit de la Londra, în calitate de reprezentant al ÎPS Iosif, mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, şi de părintele Ioan Nazarcu, preotul acestei noi parohii româneşti pe teritoriul britanic.

În cuvântul adresat enoriaşilor la sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele protopop a subliniat prezenţa Ambasadei în sprijinul comunităţilor româneşti de pe teritoriul Regatului Unit, remarcând că: “Sunt de mulţi ani în Marea Britanie şi pot să spun că, dintre toţi ambasadorii pe care i-am cunoscut aici, ambasadorul Ion Jinga este cel care s-a implicat cel mai mult în susţinerea comunităţii româneşti şi a fost prezent la toate evenimentele importante ale acesteia, pe întreg teritoriul britanic”.

Invitat să se adreseze celor prezenţi, ambasadorul României i-a felicitat pentru inaugurarea unei noi parohii ortodoxe pe pământ britanic, i-a încurajat să fie mândri că sunt români şi să promoveze valorile noastre naţionale, inclusiv printr-o atitudine care să le aducă respectul comunităţii engleze în mijlocul căreia trăiesc.

Oraşul Luton se găseşte la 60 km de Londra, comunitatea românească de aici înființată relativ recent şi însumând câteva mii de persoane, majoritatea sosite după aderarea României la Uniunea Europeană.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii, acuzați de furt de cabluri

Măsuri de criză: Guvernul ia tot de la săraci