in

România. Mii de oameni în stradă împotriva ordonanței graţierii: „În democrație, hoții stau la pușcărie”

Proiectul Guvernului privind graţierea a scos oamenii în stradă. Câteva mii de persoane au protestat în Bucureşti, dar au fost fost manifestaţii şi în alte oraşe ale ţării. Protestatarii, organizaţi pe reţelele de socializare, au cerut Guvernului să nu adopte ordonanţa graţierii şi cea de modificare a Codului Penal.

În Capitală, au ieşit în stradă peste 2.500 de oameni. Aceştia au ajuns în marş din Piaţa Universităţii în Piaţa Victoriei şi au scandat în faţa Guvernului: „Hoții”, „Demisia”, „La închisoare, nu la guvernare”, “Dragnea nu uita, România nu-i a ta” și au numit partidul la putere, PSD, „ciuma roșie”.

proteste1



De asemenea, demonstranții au purtat pancarte cu mesajele „În democrație, hoții stau la pușcărie”, „Democrație, nu amnistie”, „Acasă-i cald și bine, dar eu strig și pentru tine”.

Totodată, la Cluj, peste 250 de persoane s-au adunat în Piaţa Unirii pentru a protesta faţă de ordonanţele ministrului Justiţiei, fluturând pancarte cu următoarele mesaje: „Vrem program de guvernare, nu penali cu condamnare!”, şi „Fără graţiere, fără amnistie, Clujul nu are amnezie!”. Şi la Sibiu oamenii au protestat, aproximativ 200 de persoane ieşind în Piaţa Mare. Oamenii au ieşit în stradă şi în Timişoara, Braşov şi Craiova.

Mişcările de stradă vin la doar două săptămâni de la instalarea Guvernului Grindeanu.

Ministerul Justiţiei a pus ieri în dezbatere publică două ordonanţe de urgenţă, una privind graţierea, cealaltă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.

Sub pretextul că penitenciarele sunt suprapopulate şi că CEDO ameninţă România cu amenzi uriaşe, guvernanţii se pregătesc să lase în libertate mii de puşcăriaşi, unii dintre ei foarte cunoscuţi opiniei publice, alţii mai puţin cunoscuţi, dar care au ajuns după gratii pentru viol, pedofilie sau crimă.

proteste

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală prevede dezincriminarea abuzului în serviciu sub 200.000 lei, infracţiunea fiind investigată doar ca urmare a unei plângeri. De asemenea, denunţul se poate face la cel mult şase luni de la comiterea faptelor, iar neglijenţa în serviciu a fost abrogată. Pedepsele pentru abuzul în serviciu scad de la 15 ani închisoare, la doar trei ani, chiar dacă este vorba de prejudicii de milioane de euro.

Ordonanţa privind graţierea prevede graţierea în întregime a pedepselor cu închisoarea de până la cinci ani şi înjumătăţirea pedepsei pentru deţinuţii care au 60 de ani, femei însărcinate şi a celor care au copii de până în 5 ani în întreţinere. Pentru cei din urmă nu contează dacă sunt pedofili, violatori, criminali sau condamnați pentru corupție.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mihalache, unde este demisia?

Alertă de poluare emisă în Londra. Primarul Khan: „Urgență în legătură cu sănătatea publică”