in

Zeci de tineri din județul Constanța învață să combată discriminarea prin artă

Discriminarea și eforturile depuse pentru integrarea în societatea modernă rămân câteva dintre problemele acute cu care se confruntă cei mai mulți tineri din mediul rural din România.

Indiferent de forma ei, de rasă, de sex, de religie, fizică sau psihică, discriminarea afectează dezvoltarea acestora de la vârste din ce în ce mai mici.

Pornind de la aceste aspecte, Asociația pentru Tineret Idunna cu spriijinul Consiliului Județean Constanța desfāșoară în perioada 1-30 august proiectul „Viața ca un mozaic: tineri, artă și discriminare“ al cărui scop este realizarea unui unui mozaic mural de mari dimensiuni pe zidul parcului principal din Comuna Lipnița, simbolizând unitatea și diversitatea.

Scopul proiectului este acela de a descreşte şi media inegalitățile sociale, având în vedere că tineretul din mediul rural nu beneficiază de oportunităţi şi resurse în aceeaşi măsură cu tineretul din mediul urban.

Pe perioada desfăşurării proiectului, sunt organizate sesiuni de discuții care au avut ca temă centrală discriminarea. În cadrul acestora, prin intermediul unor prezentări profesioniste, sub formă de prelegeri dinamice, cu sesiuni de întrebări şi răspunsuri şi scenarii, tinerii învață să îşi identifice singuri problemele şi soluțiile aferente.

Au realizat faptul că orice judecată implică o doză de discriminare și au încercat să înțeleagă de unde vine genul acesta de judecată. De obicei ea vine din familie, de acasă, dar acolo ea nu pornește cu rea intenție, ceea ce este puțin debusolant pentru ei. Noi am încercat să le explicăm că nu este deloc rău să respecți sau să păstrezi ceea ce primești de acasă, dar de la un punct încolo orice formă de judecată, care îl pune pe altul într-o poziție altfel decât a ta, nu neapărat inferioară, este o formă de discriminare. Ceea ce au descoperit din povești că nu este deloc în regulă și că da, se întâmplă asta în fiecare zi. (…) Cred că este un drum care se face cu pași foarte mici, ceea ce este extrem de frustrant. Dar fiecare dintre pași aceștia foarte mici înseamnă o dislocare enormă acolo în interior. În concluzie, vizibilul nu este atât de important. Ceea ce se petrece acolo în interior contează mult mai mult și eu cred că am reușit să dislocăm niște mici falii pentru că au fost foarte receptivi copiii la subiect, la ce am făcut noi acolo, care este idea, cum de reușit să lucrăm împreună. Ne-am pus toate viețile pe «hold» și am făcut minunăția asta. Din momentul acela încep viețile noastre împreună. E prima zi din restul vieților noastre.“ – Alina Cristea, coordonator în cadrul proiectului „Viața ca un mozaic: tineri, artă și discriminare“

„Cumva, toată povestea cu mozaicul vine ca o rețetă de lucru, o rețetă în care tineri din trei, patru localități își găsesc un numitor comun într-o tehnică de lucru care îi ține la un loc niște ore și îi «obligă» să socializeze și să renunțe la un ansamblu de preconcepții cu care vin de acasă. Vorbim de o lucrare de murală urbană, de o lucrare de mozaic destul de măricică, luând în considerare că la ea au muncit copii, nu adulți. Ritmul de lucru a fost unul destul de alert și ei au răspuns foarte bine la tot ce le-am cerut noi.“ – Ovidiu Felipov, coordonator în cadrul proiectului „Viața ca un mozaic: tineri, artă și discriminare“

Obiectivul general al proiectului este de a combate discriminarea din cadrul relaţiilor socio-culturale ale tinerilor şi semenilor lor din mediul rural şi nu numai, cu impact semnificativ asupra întregii comunităţi.

Proiectul „Viața ca un mozaic: tineri, artă și discriminare“ este realizat de Asociația pentru Tineret Idunna cu spriijinul Consiliului Județean Constanța.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
batran anglia

Cel mai bătrân bărbat din lume trăiește în Anglia: ”Mănânc ceea ce mi se dă, nu am o dietă specială”

O româncă a cucerit Anglia cu sarmale tradiționale românești. „A fost un succes neașteptat”