in

Damian Green: “Am devenit dependenți de imigrație”



Economia britanică a devenit “dependentă de imigrație” și firmele trebuie să formeze mai mulți lucrători domestici, a spus Damian Green, ministrul Imigrației, într-un interviu acordat publicației Financial Times. Green a declarat că Marea Britanie rămâne deschisă lucrătorilor calificați, însă a îndemnat firmele să renunțe la “obiceiul” de a angaja imigranți și să angajeze lucrători născuți în Marea Britanie.

Ministrul a specificat cu această ocazie că industria locală trebuie să formeze mai mulți lucrători britanici: “Este bine să scăpați de o dependență și va fi bine pentru afaceri pe termen lung dacă am avea un instinct de a căuta lucrători britanici și, dacă este necesar, de a forma lucrători britanici”.

În același context, Green a adresat un mesaj și pentru imigranți. Acesta a spus că: “Dacă aveți calificări și talente de care are nevoie Marea Britanie, atunci în mod absolut vă dăm bun venit cu brațele deschise. Dacă nu aveți, atunci nu”.

Ministrul a mai declarat că obiectivul conservatorilor rămâne reducerea imigrației de la 250.000 la 100.000, până în 2015. “Ne-am stabilit în mod deliberat un obiectiv pe cinci ani, atât cât va dura mandatul Parlamentului”. El a spus că reducerea imigrației îi ajută pe cei mai săraci din Marea Britanie. “În unele dintre zonele cele mai sărace ale orașelor noastre principale există tensiuni sociale care nu fac bine nimănui, de nicio parte. Eliminarea acestor tensiuni, așadar, este o politică de a ajuta unele dintre cele mai defavorizate zone ale acestei țări”, a mai spus pentru Financial Times.

Săptămâna trecută guvernul a introdus noi reguli care spun că numai imigranții extracomunitari care câștigă peste 35.000 de lire sterline pot rămâne în țară mai mult de cinci ani. Această măsura îi va aduce în UK numai pe lucrătorii cei mai “străluciți și mai buni”, în timp ce va păstra locurile de muncă cu calificare redusă pentru milionul de șomeri ai Marii Britanii, a spus Green.

“Esențiali pentru Londra”

În replică la declarațiile lui Damian Green, Organizația oamenilor de afaceri “London First” spune că imigranții sunt “esențiali” pentru economia Londrei. Deși Green susține în continuare că politicile sale privind imigrația nu au descurajat lucrătorii străini calificați să vină în UK, mulți oameni de afaceri consideră că promisiunea conservatorilor de a reduce imigrația netă ar putea duce exact la acest lucru.

Rob McIvor, director de comunicare la “London First”, a declarat că lucrătorii imigranți sunt deosebit de importanți pentru economia Londrei. Acesta a spus despre imigranți că “sunt absolut esențiali”. ”Regatul Unit și Londra în particular întotdeauna au tins să fie ceea ce oamenii numesc în limbaj comun un «nod de talente». Un număr foarte mare de firme internaționale își stabilesc sediul principal sau cele mai importante operațiuni în Londra și trebuie să aducă oameni din întreaga lume în funcție de necesități. Londra tinde să fie baza pentru această activitate și aceasta este ceea ce pune economia britanică în mișcare”.

Deși Damian Green a spus în interviul acordat pentru Financial Times că Regatul Unit dă bun venit “cu brațele deschise” lucrătorilor imigranți calificați și talentați, există îngrijorarea că mesajul guvernului privind problema este perceput a avea un caracter mai puțin primitor în străinătate.

McIvor a adăugat: “Dintr-o perspectivă a lumii afacerilor suntem îngrijorați de două lucruri. Primul, că mesajul nu dă bun venit în mod deosebit imigranților din afara UE. Există această percepție, că suntem închiși pentru firme și dacă se combină acest lucru cu unele provocări pe care le avem, în special rata mare de impozitare, tinde să oprească tipul de oameni cu calificare înaltă și talentați de care avem nevoie în timp ce începem să depășim criza economică”. El a concluzionat: “Totul este legat de percepție, noi înțelegem în mod clar ce spune el (Green), dar percepția din străinătate este cea care creează problema”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Băsescu, huiduit în Parlament. Preşedintele vrea să le dea bugetarilor salariile înapoi

Marea Britanie va evita recesiunea