O nedreptate

“Bande românești inundă Londra cu hoți de buzunare, prostituate și cerșetori înaintea Jocurilor Olimpice”. Dacă nu știați, Daily Mail, care a publicat sub acest titlu clasica povestioară despre “românii răi”, are peste 50 de milioane de vizitatori unici pe lună pe site-ul său, dintre care doar un sfert în Marea Britanie. Publicația tipărită, aproape 2 milioane de exemplare zilnic, este mult mai puțin influentă decât site-ul Mail Online.

Titlul anti-românesc are un potențial public de 50 de milioane de persoane, din America până în Australia. Cum să mai aperi imaginea românilor? Cum poți avea acces la cei 50 de milioane de cititori din toată lumea pentru a contrabalansa această nedreaptă etichetă de infractori?

Cei 50 de milioane nu vor citi niciodată că Ambasadorul României la Londra a fost ales cel mai bun diplomat al anului, că antrenoarea echipei naționale engleze de Qwan Ki Do este Irina Adam, că la 22 de ani Lucian Neagu este managerul unei firme de IT din centrul Londrei sau că George Betianu a deschis o companie de taxi cu sute de angajați în capitala engleză.

Am luat câteva din subiectele publicate de ziarul nostru în ultima perioadă. Față de cei câteva zeci de hoți, cerșetori și prostituate, și chiar dacă ar fi câteva sute, în Marea Britanie trăiește o comunitate de români de peste 100.000 de oameni. Toți sunt nedreptățiți de aceste etichete, dar nedreptatea este cu atât mai mare cu cât mesajul are o răspândire globală.

Presa reflectă adevărul, acei români de etnie romă într-adevăr se adună la Marble Arch și pornesc apoi cu miloaga, dar omisiunea celorlalte adevăruri, a sute de mii de oameni cinstiți, reprezintă o minciună nerușinată. Nu e vorba de sloganuri, de “sunt mândru că sunt român” și alte strigături patriotarde, este vorba de o nedreptate.

Sorin Cehan

 

[email protected]

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie riscă sancţiuni din partea CE pentru discriminarea lucrătorilor români şi bulgari

Reacții la denigrările tabloidelor britanice legate de ”invazia cerșetorilor”