in

Marea Britanie riscă sancţiuni din partea CE pentru discriminarea lucrătorilor români şi bulgari



Marea Britanie riscă sancţiuni din partea Comisiei Europene pentru nerespectarea pe deplin a prevederilor Directivei privind libertatea de circulaţie în UE, unul dintre motive fiind discriminarea la care sunt supuşi lucrătorii români şi bulgari care au obţinut permise de muncă în Regat, transmite un corespondent Agerpres.

Bruxellesul a decis joi să trimită Marii Britanii un aviz motivat (a doua etapă din procedura de infringement), deoarece Londra nu a transpus în totalitate în legislaţia naţională Directiva 38/2004 privind libertatea de circulaţie care urmăreşte să garanteze că cetăţenii comunitari se bucură pe deplin de drepturile de a călători, locui şi lucra liber oriunde în Uniunea Europeană. Dacă în interval de două luni Marea Britanie nu se conformează pe deplin directivei, atunci Comisia va sesiza Curtea Europeană de Justiţie, care va putea aplica sancţiuni.

Marea Britanie “nu le eliberează lucrătorilor din România şi Bulgaria în primele 12 luni aceleaşi documente de rezidenţă ca lucrătorilor din alte state membre ale UE. Deşi legislaţia UE îi permite Marii Britanii să menţină temporar un regim de permise de muncă pentru lucrătorii din Bulgaria şi România, cei care au un permis de muncă beneficiază de acelaşi drept de rezidenţă ca alţi lucrători din UE şi trebuie să li se emită documentele de rezidenţă corespunzătoare”, a precizat Comisia Europeană.

Cerinţele referitoare la lucrătorii români şi bulgari reprezintă doar una din cele patru aspecte referitoare la respectarea principiului liberei circulaţii pe care Marea Britanie nu le-a rezolvat încă.

Potrivit Comisiei, Directiva privind libertatea de circulaţie garantează că rudele cetăţenilor comunitari care sunt din afara UE dar au un card valid de rezidenţă emis de una din ţările UE pot călători în compania cetăţenilor comunitari pe teritoriul UE fără viză de intrare. Legislaţia britanică nu garantează însă acest drept important, care se află în centrul libertăţii de circulaţie, atrage atenţia Bruxellesul.

Celelalte două domenii unde Londra mai trebuie să aplice legislaţia UE vizează asigurările de sănătate pentru cetăţenii UE şi aplicaţiile de rezidenţă pentru rudele îndepărtate ale cetăţenilor comunitari.

Marea Britanie, una din cele mai mari ţări din UE, găzduieşte circa două milioane de cetăţeni din alte state comunitare. Directiva privind libertatea de circulaţie ar fi trebuit implementată pe deplin de statele membre UE în legislaţii naţionale până în aprilie 2006.

În urma discuţiilor bilaterale cu state membre UE, Comisia a reuşit să rezolve 90% din chestiunile nefinalizate privind implementarea directivei în legislaţiile naţionale, însă rămân anumite obstacole. Comisia a lansat prin urmare în perioada martie-octombrie 2011 proceduri de infringement împotriva Austriei, Belgiei, Ciprului, Cehiei, Germaniei, Italiei, Maltei, Lituaniei, Spaniei, Suediei, Poloniei şi Marii Britanii.

Avizul motivat împotriva Londrei vine după alte două avize motivate trimise de Bruxelles Cehiei şi Lituaniei în luna ianuarie a acestui an.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Guvernul Ungureanu a căzut! 235 de parlamentari au votat moţiunea de cenzură.

O nedreptate