in

CE, atenționare pentru statele cu restricții pe piața muncii



Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale, Laszlo Andor, a anunțat că va trimite în scurt timp o scrisoare de atenţionare către două ţări din Uniunea Europeană care continuă să limiteze ‘fără o motivaţie corespunzătoare’ accesul lucrătorilor români şi bulgari pe piaţa muncii.

“Ţările din UE au tot dreptul să menţină restricţiile împotriva lucrătorilor bulgari şi români, dacă dovedesc că eventualele afluxuri (de lucrători) din Bulgaria şi România ar cauza tulburări substanţiale asupra pieţei muncii”, afirmă comisarul european, într-un interviu de la sfârşitul săptămânii trecute pentru agenţia italiană de presă Nova, citată de Agerpres.

Marea Britanie, Irlanda, Germania, Belgia, Franţa, Luxemburg, Malta, Olanda şi Austria au decis să menţină limitarea accesului pentru lucrătorii români şi bulgari până la 31 decembrie 2013. În plus, Spania a introdus restricţii până la sfârşitul lui 2012. Comisia Europeană a solicitat de mult timp guvernelor din aceste ţări să ofere motive pentru decizia lor.

“Am spus public că multe din aceste ţări nu au oferit suficiente justificări. Au notificat Comisia de intenţia de a extinde restricţiile pentru încă doi ani, maximul posibil, însă nu au oferit suficiente motivaţii. De aceea am cerut analize şi dovezi suplimentare. Trebuie să spun că sunt două ţări mai recidiviste decât altele şi le trimit o scrisoare de atenţionare”, afirmă Andor.

Comisarul european mai spune că ‘unele din aceste ţări au luat astfel de decizii fără analize corespunzătoare’. Studii recente ale Comisiei Europene au arătat că lucrătorii din cele două state care au ales să muncească în străinătate au avut un impact pozitiv asupra economiei europene, contribuind la o creştere de circa 0,3% a produsului intern brut al UE.

Laszlo Andor declară totodată că eliminarea restricţiilor administrative împotriva lucrătorilor români şi bulgari ‘nu va duce neapărat la un mare aflux migratoriu’. “Va fi dificil ca o ţară în recesiune şi cu un nivel ridicat al şomajului să primească mari fluxuri (de lucrători). Chiar şi cunoaşterea limbii face diferenţa. Dacă polonezii învaţă engleză şi nu italiana, e mult mai probabil să meargă în Marea Britanie şi Irlanda. Pentru români e mult mai uşor să înveţe italiana şi spaniola şi din acest motiv mulţi dintre ei merg în Italia şi, în special, în Spania”, afirmă Andor. În afară de disponibilitatea locurilor de muncă şi de cunoştinţele lingvistice, mai spune comisarul european, chiar şi proximitatea geografică are o influenţă asupra lucrătorilor care ale să meargă într-un alt stat.

Germania şi Austria, declară Andor, ‘au eliminat la 1 mai 2011 împotriva a opt state care au aderat la UE în 2004. “Şi nu au asistat la un mare aflux de lucrători proveniţi din aceste state. Diferenţa salarială nu aduce singură un mare aflux. E un factor care favorizează venirile numai dacă există locuri de muncă”, subliniază oficialul CE.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

România în Schengen până la 31 martie 2013

Europa, măsuri împotriva cerșetorilor