in

”Tinerii români și studiile în străinătate. Experiențe și perspective”



Peste 30% dintre studenții români care au învățat sau studiază în străinătate nu vor să se întoarcă acasă după finalizarea studiilor sau în viitorul apropiat, iar 31% sunt nehotărâți, relevă studiul ”Tinerii români și studiile în străinătate. Experiențe și Perspective”, realizat de Liga Studenților Români din Străinătate și dat publicității miercuri.

Aproximativ 28% dintre respondenți afirmă că vor să se întoarcă în țară, iar ceea ce îi motivează cel mai mult în perspectiva întoarcerii este apropierea de familie și de prieteni. Potrivit studiului, la celălalt pol al motivației se află oferta educațională din România, ofertele de angajare de la acest moment și oportunitățile de afaceri din țară.

Cel mai important motiv pentru care tinerii aleg să studieze în străinătate este oferta educațională a universităților de peste hotare. Alte motive importante sunt cunoașterea unei alte societăți/culturi, prestigiul universităților de peste hotare și perspectiva exersării unei limbi străine.

Majoritatea celor care au participat la sondaj apreciază favorabil și foarte favorabil toate aspectele legate de studiul peste hotare. Cele mai apreciate sunt dotările tehnice, mediul universitar, calitatea profesorilor, mediul cultural și calitatea cursurilor de peste hotare. Alte aspecte satisfăcătoare sunt: aplicabilitatea cunoștințelor dobândite, flexibilitatea orarului, viața socială, oportunitățile profesionale după finalizarea studiilor și sistemele de evaluare a cunoștințelor.

Într-un context în care perspectivele de carieră în străinătate rămân atractive, proporțiile care indică orientarea profesională a tinerilor către România sunt optimiste și încurajatoare. Astfel, 47% dintre respondenți se interesează de oferte de angajare în țară, 58% mențin contacte profesionale în România, 37% sunt interesați de training-uri și programe de dezvoltare profesională acasă, iar 31% de oferte de internship.

În opinia a 89% dintre cei care au luat parte la sondaj, ofertele profesionale atractive sunt determinante pentru revenirea în țară. Această atractivitate a ofertelor profesionale este dată mai ales de activitatea specifică postului. Ea depășește în importanță factorul salarial, care este cu câteva procente mai puțin important (83% vs. 75%). În egală măsură, ofertele de muncă sunt cu atât mai atractive cu cât garantează posibilitatea promovării (foarte importantă pentru 73% dintre respondenți) și cea a dezvoltării profesionale (foarte importantă pentru același procent de 73%).

Studiul relevă că tinerii cu studii peste hotare apreciază mai mult specificul postului, posibilitatea promovării și a dezvoltării la locul de muncă decât dimensiunea financiară.

Sondajul s-a desfășurat în perioada 23 aprilie – 24 mai 2012 și la acesta au participat 1061 de persoane. Chestionarul a cuprins 24 de întrebări. Persoanele care au luat parte la sondaj sunt studenți și absolvenți români care studiază sau care au studiat în străinătate pentru o perioadă de minim un semestru la o instituție de învățământ acreditată de peste hotare. Dintre aceștia, cei mai mulți studiază sau au studiat la nivel de licență (40%) și de master (38%). Totodată, marea majoritate a respondenților se bucură, într-o formă sau alta, de experiență profesională.

Participanții la sondaj au fost tineri cu vârste cuprinse între 19 și 29 de ani (79% dintre cei chestionați), majoritar de gen feminin (61%). Aceștia studiază sau lucrează în prezent în Marea Britanie (17%), România (16%), Franța (8%), Germania (7%), Danemarca, SUA și Italia (câte 5 procente), cel mai frecvent în domenii precum: Afaceri, Management, Economie, Finanțe (26%), IT, Inginerie și Științe exacte (18%) și domenii internaționale, Politică, Administrație (10%).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cu sicriul în fața Parlamentului, pentru drepturile românilor din diaspora

Șase ani după gratii pentru furt de la bătrâni