in

Poliţiştii români detaşaţi la Londra, primiţi de conducerea Poliţiei Metropolitane

La 17 iulie 2012, în prezenţa ES Dr. Ion Jinga, Ambasadorul României la Londra, a avut loc, la sediul New Scotland Yard, primirea de către Comisarul Bernard Hogan Howe, şeful Poliţiei Metropolitane, a celor 10 ofiţeri de poliţie români care îşi vor desfăşura activitatea, în următoarele trei luni, alături de poliţiştii londonezi, în cadrul unui proiect comun ce se înscrie pe linia excelentei colaborări între Poliţia Română şi New Scotland Yard. Misiunea celor zece poliţişti care vor lucra în cadrul Metropolitan Police include acordarea de asistenţă Poliţiei londoneze, facilitarea schimbului de informaţii şi bune practici, prevenirea şi combaterea infracţiunilor.



Cu această ocazie, Ambasadorul României a arătat că: „Acest proiect este parte a unei abordări mai ample bazată pe schimbul de bune practici, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, asupra căreia am căzut de acord împreună cu Comisarul Bernard Hogan Howe, şeful New Scotland Yard, cu ocazia întâlnirii pe care am avut-o în luna aprilie a acestui an, pornind de la Parteneriatul Strategic dintre România şi Marea Britanie.

Ambasada României la Londra şi Poliţia Română au o colaborare excelentă cu Poliţia Metropolitană, o serie de acţiuni şi proiecte comune – care includ şi detaşarea unor ofiţeri de poliţie români şi, respectiv, britanici pentru a facilita investigaţii specifice – fiind desfăşurate de-a lungul timpului.

În contextul multiculturalităţii britanice, în care sute de naţionalităţi şi grupuri etnice trăiesc armonios în Londra, protejarea bunei reputaţii a cetăţenilor români care trăiesc în Marea Britanie constituie o prioritate permanentă a Ambasadei României.”

Comisarul Bernard Hogan Howe a declarat:

“Ofiţerii vor fi la dispoziţia unităţilor din tot oraşul pentru a sprijini cetăţenii români în cazul în care aceştia vor deveni victimele unor infracţiuni sau dacă suspecţii sunt proveniţi din România. Această muncă va include şi obţinerea de informaţii, ajutor pentru identificarea infractorilor, ajutor pentru procedurile de audiere şi susţinerea operaţiunilor prestabilite.

Se speră ca iniţiativa să se dovedească benefică atât pentru forţele de poliţie cât şi pentru ofiţerii care vor obţine experienţă în modul de operare al Poliţiei Metropolitane. Iar Poliţia Metropolitană va folosi pe cât de mult experienţa şi aptitudinile ofiţerilor români ce se vor dovedi de nepreţuit în adresarea problemelor comunităţii româneşti din capitală”.

Primarul Londrei, Boris Johnson, a declarat:

“Ofiţerii români vor fi un factor de mare valoare în lupta împotriva reţelelor de infractori care vor viza turiştii din centrul Londrei. Mai avem doar câteva zile până la începerea Jocurilor Olimpice şi această iniţiativă va ajuta la menţinerea siguranţei străzilor noastre.”

La 13 iulie 2012, la sediul Ambasadei României, cei 10 ofiţeri de poliţie români au fost primiţi de Ambasadorul României la Londra, ES Dr. Ion Jinga, în cadrul unei întâlniri la care au fost invitaţi şi reprezentanţi ai presei române.

Poliţişti români la Londra

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Schengen, mai departe ca oricând

Două tramvaie s-au ciocnit în Capitală: cel puţin 13 răniţi