in

Adrian Năstase, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Fostul premier Adrian Năstase este cercetat de procurorii Parchetului General pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, deoarece nu avea autorizaţie pentru 399 cartuşe, informează Agerpres.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis neînceperea urmăririi penale în legătură cu incidentul din seara zilei de 20 iunie, cu ocazia punerii în aplicare a mandatului privind executarea pedepsei privative de libertate a închisorii aplicată lui Adrian Năstase.



‘Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că gestul acestuia a fost voluntar, iar cei doi ofiţeri de poliţie au desfăşurat procedurile de punere în aplicare a mandatului de executare a pedepsei, conform dispoziţiilor procedurale’, se arată într-un comunicat al Parchetului General. Totodată, procurorii au dispus disjungerea din acest dosar a cauzei în care se efectuează cercetări faţă de Adrian Năstase sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Adrian Năstase a încercat să se sinucidă

‘Astfel, controlul efectuat cu privire la condiţiile de păstrare şi asigurarea securităţii armelor şi muniţiilor de către Năstase Adrian a evidenţiat un număr de 399 cartuşe pentru care nu poseda autorizaţie. În cauza disjunsă cercetările sunt în curs de derulare, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie’, precizează sursa.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Populaţia stabilă a României este de 19.043.767 de persoane

Flacăra paralimpică a fost aprinsă în Trafalgar Square