Un preot ortodox din Groşii Ţibleşului, Maramureş, construieşte o mănăstire în Marea Britanie, lângă Londra. A fost cumpărat deja un hectar şi jumătate de teren, iar acum se lucrează la proiectul pentru noua biserică.
Părintele ortodox Serafim Paşca (foto) este orginar din Groşii Ţibleşului şi, după ce a slujit la Ierusalim timp de 16 ani, în 2014, a venit în Marea Britanie, în comunitatea de români ortodocşi, scrie Adevărul.
El a început demersurile pentru a construi o mănăstire aici, de altfel, va fi prima mănăstire ortodoxă din Anglia.
Terenul a fost deja achiziţionat, este vorba de un hectar şi jumătate, al cărui preţ este de un milion de lire sterline.
„Cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi al comunităţii noastre, am reuşit să cumpărăm un teren cu o suprafaţă de 1,5 ha, în vederea construirii unei mănăstiri ortodoxe româneşti în Marea Britanie. Costul acestui pământ a ajuns la suma de un milion de lire sterline, aşadar vă îndemnăm să fiţi ctitori”, a scris părintele Serafim pe Facebook.
„Va fi un complex mai mare acolo, cu şcoală confesională, biserică, centru de bătrâni. Am înţeles că s-a plătit până acum un avans de 40%, iar restul se plăteşte în tranşe lunare”, a declarat primarul comunei Groşii Ţibleşului, Nicolae Burzo.
Acesta a mai arătat că la bază a fost şi un calcul practic, arătând că suma ratei lunare este apropiată ca valoare de chiria pentru biserică şi cazare care se plătea pentru părinte.
Biserica ce va fi construiă acolo va fi din lemn, proiectată şi construită în Maramureş, după un model al unei biserici monument UNESCO, urmând ca după aceea să fie asamblată acolo.
„Din câte am înţeles, un proiectant din Sighetu Marmaţiei lucrează acum la proiect şi se are în vedere o biserică maramureşeană, de tipul celor monument UNESCO. Ea va fi făcută aici, iar apoi va fi montată acolo”, a mai arătat primarul Nicolae Burzo.
Părintele Serafim Paşca, în vârstă de 47 de ani, a făcut o şcoală profesională unde a învăţat meseria de tâmplar şi chiar a lucrat doi ani în această meserie. Însă gândul lui a fost mereu la o viaţă monahală, astfel că, după ce a făcut armata, în anii 1990-1991, s-a dus la Mănăstirea Nicula, unde a rămas până în 1997.
Din 1997, după o vizită în Ţara Sfână, a rămas la Ierusalim, unde a slujit timp de 16 ani într-un aşezământ românesc. Între timp, şi-a completat studiile, a terminat Facultatea de Teologie, a făcut un master şi chiar un doctorat în domeniu. Din 2014, a venit în Marea Britanie, la Borehamwood, unde slujeşte la Biserica St. John Fisher & Thomas, pe 28 Rossington Avenue Borehamwood WD6 4LA.
De Paşte, la slujba de Înviere, au fost peste 2.000 de români la biserica la care slujeşte părintele Serafim. De asemenea, anual, părintele botează peste 200 de copii români născuţi în Marea Britanie.
O nouă biserică ortodoxă românească și-a deschis porțile în Borehamwood