in

Imigraţia est-europeană poate provoca revolte sociale



Dailystar avertizează că problema imigraţiei este atât de gravă în ochii publicului britanic, încât este posibil să se ajungă şi la revolte sociale.

Un raport realizat de Asociaţia Oraşelor Germane arată că migraţia românilor şi bulgarilor către Germania a produs creşterea criminalităţii şi a pus o presiune imensă pe serviciile publice. Marea Britanie se teme că acelaşi lucru se poate întâmpla şi în UK, odată cu ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii pentru cele două ţări, în 2014.

Primul ministru, David Cameron, este presat de celelalte partide politice şi de populaţie să explice cum va face faţă guvernul la un eventual val de imigranţi, care poate ajunge la nivelul sutelor de mii în următorii 5 ani, aşa cum a estimat Migration Watch.

Autorităţile locale cer şi ele ajutorul guvernului în ceea ce priveşte această problemă.

In Londra, Consiliul Local Westminster cheltuie deja mii de lire pentru achiziţionarea de bilete de avion pentru viitorii oameni ai străzii români si bulgari.

Consilierul Nickie Aitken de la Westminster City Council a declarat: „Avem nevoie de răspunsuri ferme din partea guvernului referitor la această problemă; vrem să ştim dacă ne putem baza pe suportul său în ceea ce priveşte sistemul educaţional şi cel de locuinţe”. 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie, acuzată că a pus la cale o campanie defăimătoare la adresa imigranţilor români şi bulgari

Un pilot român a încercat să decoleze de la Londra… băut