in

Românii despre carnea de cal: Noi am vândut-o ca pe… carne de cal



A reieşit ieri (luni) că sursa cărnii de cal (vândută drept carne de vită) prezentă în unele semipreparate din supermarketurile britanice provine din România.

Traseul cărnii: România a vândut carne de cal (legal) unui comerciant din Olanda, care a aprovizionat un antreprenor din Cipru. Acesta din urmă a vândut mai departe carnea firmei franţuzeşti Spanghero, care la rândul său aprovizioneaza firmă Comigel – cea care face semipreparate pentru Findus şi Tesco la o fabrică din Luxemburg.

Unul din abatoarele româneşti de la care ar proveni carnea de cal se află undeva în Moldova, iar acolo sute, dacă nu chiar mii de cai sunt sacrificaţi. Abatorul primeşte cai pentru sacrificare de la oricine, dar administratorii spun că totul este înregistrat şi etichetat corect.

Având în vedere că exportă carne de cal în mai multe ţări, n-ar avea nici un motiv să eticheteze carnea în alt fel sau să o vândă sub altă formă.

Un alt abator care vinde carne de cal este din Braşov. Administratorii acestuia spun că ei nici măcar nu au vândut carne de vită în 2012, deci orice acuzaţie cum că ar fi vândut carne de cal drept carne de vită este falsă.

Primul Ministru Victor Ponta a spus că nu există nici o încălcare a legislaţiei UE comisă de companiile româneşti pe teritoriul ţării. Acesta s-a arătat foarte supărat pe faptul că România este trasă în acest scandal înainte de finalizarea anchetelor.

Sursa foto: joestrippin.blogspot.com

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Agresiune asupra unor cetăţeni români în Marea Britanie

Gigi Becali, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare