O statuie a Reginei Maria va fi înălțată la Ashford, locul de naștere al suveranei României

O statuie a Reginei Maria va fi amplasată în localitatea Ashford, Kent, Marea Britanie, locul de naștere al suveranei.

Institutul Cultural Român (ICR) a anunțat că va amplasa, în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, în orașul Ashford din Marea Britanie, un monument dedicat Reginei Maria, figură emblematică pentru istoria României.

Cu ocazia dezvelirii statuii, pe 12 decembrie, va avea loc, de la ora 12.00, o ceremonie la care vor fi prezenți, alături de preşedintele Institutului Cultural Român, Liliana Ţuroiu, reprezentanți ai Ambasadei României la Londra, precum și ai caselor regale ale Marii Britanii și României, Gerry Clarkson CBE, președintele Consiliului Local Ashford, oficialități de rang înalt din România și Marea Britanie.

„Te binecuvântez, iubită Românei, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită”, spunea Regina Maria a Românei.

Statuia va reprezenta un reper cu valoare istorică, simbolică și estetică majoră pentru oraș, în contextul în care regina Maria s-a născut pe 29 octombrie 1875 la Eastwell Manor, fostă proprietate nobiliară din imediata apropiere a orașului.

Ca urmare a câștigării concursului demarat de ICR în vara acestui an, opera amplasată în orașul Eastwell Manor este realizată de sculptorul Valentin Duicu, absolvent al Universității Naționale de Arte București.

Realizată din bronz și având o înălțime de 2,2 metri, statuia va fi amplasată în Elwick Square, un spațiu de mare vizibilitate aflat în mijlocul unui nou centru civic, în proximitatea zonei istorice și a Parcului Victoria, principala zonă verde a orașului, care poartă numele bunicii paterne a Reginei Maria.

Grație poziției centrale în care va fi amplasată, statuia promite să devină, în timp, unul dintre reperele orașului Ashford, o localitate dinamică și în curs de expansiune.

Amplasarea statuii este o inițiativă a Institutului Cultural Român, realizată cu sprijinul Guvernului României, prin Programul Centenar, și în parteneriat cu Consiliul Local Ashford.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Orice fel de „Brexit” va afecta negativ economia britanică. Nu există niciun scenariu bun pentru Marea Britanie

Doi violatori, unul englez, altul român, discutau prin mesaje despre fantezii sexuale cu fetițe