“Englezii nu joacă, sunt deştepţi, se prind repede de înşelătorie!”.
Găştile de escroci români continuă să acţioneze chiar sub privirile parlamentarilor britanici, pe podul de la Westminster. Sunt cu zecile. Unii expuşi, pe post de dealeri de alba-neagra, alţii, infiltraţi în rândul trecătorilor, pe care îi ademenesc să participe la joc. Flagelul alba-neagra nu a putut fi stopat de raziile poliţiei londoneze.
După operaţiunea “Ursus”, din iunie 2012, când au fost reţinuţi peste 35 de suspecţi, lucrurile s-au calmat doar pentru puţin timp. Zilnic, jocul de alba-neagra bagă mii de lire în buzunarele escrocilor. Victimele sunt, de cele mai multe ori, turiştii din centrul Capitalei Britanice.
“Prosteală”
“Este înşelăciune pe faţă”, ne-a explicat V., unul dintre cei care, pe 27 iunie 2012, a fost ridicat de forţele de ordine de pe podul Westminster. El opera în public, acolo unde momea posibilii jucători: “Dacă nu juca nimeni, atunci începeam să joc eu, ca să le arăt că se poate câştiga. De altfel, nu există nicio şansă ca cineva să câştige pe bune. Este lăsat, pentru ca să prindă curaj. Apoi pierde totul! Nu este un joc de noroc, este doar înşelătorie, prosteală”.
Ne-a explicat, apoi, cum se joacă: “Cei care privesc jocul au impresia că bila este ascunsă tot timpul sub una dintre cupe. De fapt, cel care învârte cupele o are în mână, iar sub ele nu se află nimic. Dacă cineva suspectează ceva şi îi cere să arate bila, atunci acesta ridica una dintre cupe şi, cu dexteritate, aruncă bila astfel încât să pară că a căzut pe asfalt.”
V. ne-a spus că cei care câştigă din albaneagra stiu că în Marea Britanie legislaţia îi ajută să scape doar cu pedepse uşoare. “Dacă ajungi la Curte (Magistrates’ Courts), intri la jocuri ilegale de noroc, pe când în România cu alba-neagra te închid pentru înşelăciune, adică poţi să iei cel puţin 6 luni, dacă nu, un an.”
Atracţie turistică
Jocul de alba-neagra atrage ca un magnet turiştii aflaţi în vizită în Londra. V. ne-a spus că mai ales asiaticii sunt curioşi să încerce experienţa, atunci când trec peste podul Westminster.
“Domnişoarele, cum le spunem noi, intră în joc imediat. Pierd chiar si 200-300 de lire o data. Apoi, când îşi dau seama ce au făcut încep să plângă de ţi se rupe sufletul. Se ţin în braţe şi plâng una mai tare decât alta.” O altă categorie de jucători, aşa cum le spun escrocii celor care le cad în plasă, o reprezintă indienii. “Mulţi sunt împătimiţi ai jocurilor de noroc, ai pariurilor. Vin special cu teancul de bani în mână, ca să câştige, însă bineînţeles că îi pierd pe toţi. Unii pleacă şi revin cu alţi bani, să mai încerce. De câteva ori au început să strige că au fost înşelaţi. Atunci e bine să le dai din bani înapoi, să strângi masa şi să pleci până se calmează lucrurile.”
Escrocheria este binecunoscută în România. Totuşi, mulţi români vin să îşi încerce norocul la Westminster: “~mi amintesc de unul, cred era de prin Moldova. Stătea pe margine şi tot spunea că el ştie cum se face şi că dacă vrea, pleacă de acolo cu toţi banii. Am încercat să îl conving să joace, dar nu a vrut. Cât mi-aş fi dorit să încerce. Pierdea tot.”
Despre englezi, V. ne-a spus că nu prea joacă alba-neagra: “Sunt foarte suspicioşi şi zgârciţi, nu scot bani uşor din buzunar. Preferă să se privească. Dacă se bagă, joacă doar de distracţie, fără să piardă mult. Când îşi dau seama că sunt înşelaţi ameninţă, strigă după poliţie.”
Una dintre cele mai importante activităţi ale unui “asistent” este să observe care dintre posibilii jucători au portofelele mai umflate. După aceea, ne-a explicat V. trebuie să muncească pentru ca respectivii să intre în joc. Cei mai mulţi cad în plasă şi rămân cu buza umflată.
Pe 27 iunie 2012, V. se afla pe Westminster Bridge, unde îşi făcea numărul obişnuit alături de alţi români: “Chiar în ziua aceea, puţin înainte să vină poliţia, mă apucasem să număr câţi se ocupau de alba-neagra. M-am speriat! Eram peste o sută când a apărut autobuzul.
Ca să nu bat la ochi, o luasem după mine şi pe nevastă-mea, paravan. Eram doi turişti care se uitau şi ei la joc. Când au năvălit poliţiştii din autobuzul cu etaj, au blocat podul şi au început să legitimeze pe toată lumea. Nimeni nu a scăpat, nici măcar jucătorii. Dacă aveai paşaport românesc te duceau la dubă, indiferent ce le spuneai că făceai acolo.
Abia la secţie am reuşit să îi conving că nu eram cu alba-neagra. Noroc cu nevasta!”
Acum, V. încearcă să câştige bani din muncă cinstită. Lucrează în construcţii şi aşa îşi întreţine familia care, între timp, s-a întors în România. Insă, duminica sau atunci când nu găseşte de muncă, revine pe podul de la Westminster, la alba-neagra, chiar dacă riscă să fie reţinut de poliţie. Cele 100-200 de lire pe care le câştigă astfel, îi dau curaj.
Mircea Maer
