in

Un mare film românesc la Cinemateca de la ICR

Cinemateca Românească, program permanent al Institutului Cultural Român de la Londra, prezintă pe 21 martie filmul Adela, realizat de Mircea Veroiu, unul dintre cei mai importanţi regizori ai anilor şaptezeci şi optzeci.



Această subtilă şi ambiguă poveste de dragoste, petrecută într-o Românie Belle Epoque, a prilejuit regizorului realizarea celui mai bun film al său, fiind distins cu marele premiu la Festivalul de Film de la San Remo în 1985.

Adelaeste ecranizarea romanului omonim al scriitorului  Garabet Ibrăileanu, una dintre cele mai tulburătoare poveşti de dragoste din literatura română.

Mircea Veroiu reuşeşte să transpună cinematografic relaţiile complexe ale romanului şi graţie unei distribuţii excelente, din care fac parte George Motoi, Marina Procopie, Adrian Pintea şi Valeria Seciu.

Debutul în lungmetraj al lui Mircea Veroiu s-a petrecut în 1973, o dată cu filmul Şapte zile. În 1979, regizorul a adaptat părţi din romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război al lui Camil Petrescu în lungmetrajul Între oglinzi paralele.

După succesul filmului Adela, Veroiu se hotărăște să plece în Franța, la Paris. După revoluția din 1989, revine în țară, la Bucureşti, unde moare în 1997.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Drepturile tinerilor (1)

Ţara fără medici: 14.000 de cadre medicale au plecat din România în ultimii 6 ani