Peste 110 de arestări au fost făcute la Londra în ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunilor de protest ale militanților ecologiști care doresc să atragă atenția asupra schimbărilor climatice.
Poliția i-a evacuat de pe Waterloo Bridge după opoziția manifestată de locuitorii orașelor satelit ale Capitalei Marii Britanii. Oamenii sunt supărați că protestele îi împiedică să ajungă la serviciu.
Poliția i-a împins pe manifestanți către o zonă controlată pentru a nu bloca circulația, dar manifestanții au refuzat și au rămas pe străzile din Westminster. Până marți dimineața în jurul orei 6, poliția a efectuat 113 arestări, arată dailymail.co.uk. Protestatarii au adus mulți copii alături de ei pe stradă, dar arestările au vizat exclusiv adulții.
Acuzațiile militanților grupului Extinction Rebellion reținuți de forțele de ordine vizează tulburarea ordinii și liniștii publice și blocarea drumurilor. O parte din navetiști s-au declarat de partea protestatarilor ecologiști, dar majoritatea sunt împotriva mișcărilor de stradă care îi împiedică să circule în zona centrală a Londrei.
Potrivit unor persoane care participă la mișcarea Extinction Rebellion, în cinci zone din Londra s-au adunat între 5.000 și 10.000 de protestatari până ieri după amiază, iar manifestațiile continuă și în cursul zilei de marți.
„Acționăm în mod proporțional pentru a menține protestele pașnice, iar ofițerii au fost instruiți să mențină ordinea publică și sunt pregătiți să răspundă oricăror incidente care ar putea apărea” a comunicat Poliția Metropolitană.
Străzile au rămas blocate în zonele Westminster și Hyde Park, în timp ce transportul public de suprafață a fost deviat.
Poliția Metropolitană a somat protestatarii și le-a dat termen 24 de ore să se strângă doar în zona Marble Arch, întrucât au fost aduse grave prejudicii circulației și ordinii publice.
Mişcarea Extinction Rebellion cere guvernului să ia măsuri pentru reducerea la zero a emisiilor de carbon până în 2025 și a anunțat că vrea să „blocheze Londra” până pe 29 aprilie, printr-o serie de manifestații de protest. Pentru marți, militanții au cerut „întăriri” pentru blocarea podului Waterloo.