in

Marian Oană, handbalist în țara fotbalului

Handbal și modelling

Marian Oană are 22 de ani și a plecat din România în urmă cu doi ani, în 2011. Juca, pe atunci, la echipa de handbal Politehnica Iași. Nu a plecat din țară pentru a face performanță în handbalul european. „Am plecat din cauză că România nu îmi oferea nicio șansă, din cauza condițiilor de trai de acolo. Am pornit spre Marea Britanie o echipă de 10 oameni”, ne-a povestit Marian Oană.



Ajuns în Londra, tânărul de 19 ani s-a gândit, la început, să își încerce șansa la o Universitate britanică. A lăsat însă pentru început școala și și-a luat o slujbă, considerând că este mai important să își câștige existența. „Am găsit de lucru la un hotel, la recepție. Și acum muncesc tot acolo și mai fac modelling part time. Se câștigă destul de bine, în funcție pentru ce și pentru cine lucrezi. Un model foarte cunoscut poate să ajungă și la 4-5 mii de lire pentru o ședință.

Handbalul românesc a găsit drumul spre glorie în Anglia

Eu am luat cel mai mult 800 de lire pentru o zi, iar cel mai puțin am câștigat exact 178 de lire”, ni s-a destăinuit Marian. Acum, a fost admis la Universitatea din Greenwich, acolo unde din toamnă va începe cursurile unei facultăți de management.

Au promovat în prima ligă

Tânărul handbalist spune că atunci când a venit în Londra știa că există câteva echipe, însă mai știa că nivelul acestui sport din Marea Britanie nu se compară cu cel din alte țări europene. Acum jumătate de an am aflat de Olympia Handball Club London, iar din iarnă am început să joc aici.

„Din păcate, am nimerit în liga a doua. Olympia fusese retrogradată din cauză că antrenorul francez pe care îl avea nu se înscrisese la federație. Ne-au fost retrase cinci puncte și am picat în liga a doua. Eu am intrat de la început în primii șapte, chiar dacă nu prea mai aveam condiție fizică. Și am reușit să rămân în primii șapte”, a spus Oană.  În prima echipă de handabal masculin a clubului Olympia mai evoluează românii IonuțToma (portar) și Adrian Burdun. În liga a doua, a mai spus Marian Oană, nivelul este slăbuț.

Zmărăndescu, noul campion European IBA la box

În schimb, în prima ligă sunt jucători experimentați, care au mai evoluat și în alte campionate. „Spre exemplu”, a explicat handbalistul român, „prima echipă de aici a jucat cu campioana Danemarcei și a pierdut cu 16 la 42, cam acesta este nivelul.” Însă, față de România, sunt mai multe posibilități, este de părere Marian Oană. „Echipa de pe locul 1 joacă în primul tur preliminar în Cupa EHF, iar cea de pe locul 2 și câștigătoarea Cupei Angliei, merg în Challange Cup.”

Recent, Olympia HC a promovat din nou în prima ligă și țintește să joace într-o cupă europeană.  Din păcate, handbalul nu este văzut ca un sport important în Anglia, rămânând la nivel de amatori: „Avem un sponsor care nu plătește decât pentru echipamente și mingi. Restul suportăm noi: deplasări, închirierea sălii, antrenamente.”  

„Nu aș mai pleca de aici”

Marian Oană spune că s-a adaptat foarte bine la viața din capitala britanică. Chiar dacă nu câștigă încă bani din handbal, spune că este foarte mulțumit. „Am mai mulți prieteni aici decât în România. Nu aș mai pleca de aici niciodată”, a spus el. „Vreau să merg în România doar în vacanță, 2-3 săptămâni.”

Despre diferențele dintre UK și România la nivel sportiv, Oană crede că în țara sa natală nu se investește în sport și nici nu există o seriozitate, ca cea din Marea Britanie. Totuși, spune el, „aici se investește cel mai în sporturile consacrate sau în cele așa-zis naționale precum fotbal, rugby, criket și nu în handbal.”

Mircea Maer

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Dispreţul românilor faţă de parlamentari

Un film inspirat de români, sperietoare pentru polonezi