de Mircea Maer
Alegeri europarlamentare. Este pentru prima dată în istoria acestui tip de scrutin în România când campania electorală depășește orice așteptări.
Nimeni nu și-a bătut capul până acum cu alegerile pentru Parlamentul European, nimănui nu părea că îi pasă cine câștigă. Erau parcă niște alegeri fără miză, iar cei trimiși în PE erau, de cele mai multe ori, un fel de elefanți muribunzi în drum spre cimitirul speciei.
Listele erau completate de necunoscuți, chibiți din provincie, șoferi de parlamentari sau secretare de șefi de partide pentru care singura șansă de a fi ales era cel mult într-o funcție de președinte de asociație de locatari.
Singura dată când europarlamentarele au părut a avea o miză a fost în anul 2009, când Elena Băsescu, fiica președintelui de atunci, trebuia să se facă musai de panaramă la Bruxelles. Ea și Gigi Becali. Se spune că pedeliștii primiseră indicații ca EBA să fie votată în detrimentul listelor de partid, progenitura candidând independentă. S-a ales, s-a reînscris în partid, a asistat vreme de cinci ani la activitatea oamenilor mari, după care a decis că nu e de ea și s-a făcut casnică. Treaba ei.
Anul acesta, însă, lucrurile se schimbă. Este pentru prima dată când un partid organizează mitinguri atinse de megalomanie și nu pentru ca să convingă electoratul, ci doar ca să le arate celorlalți forța pe care o poate manevra.
Mai grav este că votanți care participă la astfel de adunări habar nu au ce aleg pe 26 mai. De obicei, singurii pe care ei îi votează în cunoștință de cauză sunt primarul comunei și președintele României. Nu știu unde este Bruxellesul pe hartă, iar partidul nu are niciun interes să le arate. Singurul interes este să își umfle mușchii la ceilalți participanți la alegeri, în vederea unor viitoare confruntări electorale.
Nici adversarii nu se lasă mai prejos. Aruncă în luptă nu politicieni rămași fără „coledzi”, ca în urmă cu cinci și zece ani, ci unii aleși pe sprânceană, în frunte cu un cunoscut fost jurnalist. Dintr-o dată, europarlamentarele devin o miză.
Ca să nu se lase mai prejos, ceilalți aduc jurnalistul lor și dă-i, și luptă. Este clar că tot acest spectacol nu are, de fapt, nicio legătură cu Parlamentul European. Nici spectacolul naționalist al unora și nici circul on-line al altora. Nimeni, dar absolut nimeni, nu explică oamenilor ce se întâmplă, de fapt, în Parlamentul European și că, de fapt, nu este obligatoriu ca cei care câștigă în România să facă parte din majoritatea ce se va forma în PE. Iar în PE nu există decât proiecte de lege comunitare, care nu afectează direct situația veceurilor din curtea școlii și nici a canalizării de la Siliștea-Gumești.
Spectacolul on-line are un farmec aparte în această campanie. De la Iisuși în clipuri electorale care dau… una-alta, la îndemnuri de distribuire masivă sau declarații care spun că a nu merge la vot este o crimă.
Până la urmă, votul nu este nici obligatoriu și nici măcar o datorie. Este doar o opțiune. A nu vota nu înseamnă că nu ești un bun cetățean, ci că ai ales una dintre opțiuni.
Deci, faceți ce vreți. Mergeți și votați, dacă aveți pe cine sau, pur și simplu, nu mergeți. Este opțiunea voastră care trebuie respectată, pentru că cei aleși trebuie să îi reprezinte pe toți, până la urmă. Măcar teoretic…
