Ion Dincă a venit în Regatul Marii Britanii acum doi ani și jumătate. Doi ani și jumătate în care a muncit ca electrician la London Hause Hotel. Cu un salariu de 2000 de lire pe lună, Ion se descurcă, spune el, “mai mult decât decent”. “Am plecat din România pentru că nu ne mai ajungeau banii. Nu pot spune că a fost ușor. La cei 58 de ani pe care îi am este destul de greu să găsești curajul să te desprinzi de familie” spune Ion Dincă. În România, Ion a lucrat în automatizare, panificație și industria petrolului. Nu a avut niciodată un salariu mai mare de 1.500 de lei. Venirea în Londra a fost pentru Ion o șansă la o viață mai bună.
Ion Dincă îi respectă pe englezi pentru că nu fac diferențe de rasă și clase sociale. Pentru ei, Ion are numai cuvinte de laudă. “Cei de aici se poartă foarte frumos cu noi. Nu contează că sunt manageri sau funcționari de la ghișeu. Aici ești rugat să faci ceva pentru compania pentru care lucrezi, nimeni nu face diferențe de rasă sau sociale. Așa ar trebui să fie și la noi. Ar trebui să învățăm ce înseamnă respectul de la acest popor. Până la urmă, chiar dacă suntem măturători sau directori, toți suntem oameni și munca nu este o rușine. Trebuie să învățăm de la ei să fim mândri de meseria noastră, indiferent care ar fi aceasta”.
De aproape trei ani Ion nu mai știe cum este să mai dai șpagă, să ceri favoruri. “Aici dacă ai un serviciu, ai și bani pentru o viață decentă. În rest totul se rezolvă de la sine. Serviciile de aici sunt foarte bune. Nu mai știu ce înseamnă să dai o șpagă la doctor, să ceri favoruri în defavoarea altcuiva. Aici totul este cinstit. Stai la coadă, plătești pentru servicii, ești tratat așa cum ar trebui să fi tratat și acasă: cu respect. {i aici sunt greve la metrou, și aici oamenii vor salarii mai mari sau mai multe drepturi. Dar totul se desfășoară în limite decente, normale.”
Românii nu se ajută
Are și un reproș pentru românii stabiliți în Anglia. “Românii nu se prea ajută între ei. Cei veniți de curând în Anglia îi invidiază pe cei care trăiesc aici de mai mulți ani pentru că au mașini și case, dar nu se gândesc nicio clipă cât au muncit oamenii ăia să poată avea toate astea. Este ciudat cum oameni care acasă erau prieteni, aici uită unii de alții, evită să păstreze prieteniile. Ar trebui să învățăm să fim mai uniți, să ne ajutăm unii pe alții, dacă avem ocazia. Nu pierdem nimic dacă întindem o mână de ajutor atunci când avem ocazia, mai ales dacă cel pe care îl ajutăm este român de-al nostru”, spune Ion.
Radioamator Plecat de aproape trei ani de acasă Ion nu a renunțat nicio clipă la pasiunea pe care o are din adolescență: radioamatorismul. “Radioamatorii sunt oameni obișnuiți de diferite profesii, ei pot fi colegi cu fiecare dintre dumneavoatră, rude sau vecini. Oameni din peste 150 de țări au această pasiune. Noi, cei pasionati de radioamatorism, folosim undele scurte sau ultrascurte pentru efectuarea de legături numite QSO- uri. Prin QSO-uri sunt schimbate mesaje mai ales cu caracter tehnic, dar niciodată comerciale. Facem legături radio bilaterale pe unde scurte și ultrascurte, de cele mai multe ori la distanțe de mii de mile, de multe ori cu aparatură de construcție proprie cu înalte performanțe tehnice, dar și cu aparatură și antene de fabrică.
În ultimii doi ani am realizat peste 1200 de legături radio cu stații de radioamatori de pe toate continentele cu echipament radio de fabrică dar cu antene home made. O altă latură atinsă în această perioadă a fost participarea la doua concursuri de Amateur Radio Direction Finding, așa numita vânătoare de vulpi, unul de reactivare a fost în Stock Grove Country Park pe 4 octombrie 2009 unde am ocupat locul 2 și altul în Hay Wood pe 15 noiembrie 2009 în care la categotia 144 Mhz Short Course 4 Tx^Beacom, 6 startes, am ocupat primul loc. Indicativul meu radio este YO9AYN”.
“În lume există aproximativ 3 milioane de oameni care practică acest sport-hobby. Se poate spune că radioamatorismul a apărut odată cu primele rezultate obținute în domeniul transmiterii la distanță a undelor electromagnetice”.
Vrea acasă
Ion Dincă iubește România și se va întoarce acasă. “Locul meu este în România. Nu mai sunt la vârsta la care să mă gândesc că pot să îmi schimba viața complet. În câțiva ani mă voi întoarce acasă. Vreau să îmi deschid o microfermă zootehnică. Vreau să am propria afacere. Nu mă gândesc că mă voi îmbogăți, vreau doar să pot duce și acasă o viață decentă, așa cum o duc aici. Până atunci vreau să fac economii, să pun deoparte cât mai mulți bani pentru o viitoare investiție.
Poate dacă eram mai tânăr mă gândeam și la posibilitatea de a mă stabili aici, de a încerca să îmi iau viața de la capăt în Anglia. Dar la vârsta mea, la 58 de ani, știu că viața mea este în România. Vreau să îmi petrec ultimii ani din viață alături de soție, să am parte de liniște”.
Oana Grigore
