Prima marcă de mezeluri românești fabricate în Marea Britanie s-a lansat ieri, la Londra, în prezența ambasadorului României, dr. Ion Jinga. Marca Maestro va intra pe piață în curând, atât în magazine, cât și în localuri. Cel care a avut ideea deschiderii unei fabrici de mezeluri românești este George Bețianu, unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri ai comunității românești din Londra.
Rețetele de cârnați, a spus Bețianu, sunt ardelenești autentice, pentru prepararea produselor fiind adus un expert din România. În ceea ce privește carnea folosită la mezeluri, aceasta este 100% din fermele britanice. Proprietarul fabricii a spus că este una dintre condițiile pentru care produsele să fie acceptate de britanici. Mai mult, aici se vor produce și preparate tradiționale românești, cum ar fi fasole cu ciolan sau sărmăluțe.
„Dacă știam la ce cheltuială poate să mă aducă fabrica, eram convins să nu mă mai apuc. Poate că foarte mulți în viață își fac înainte un calcul, un plan și apoi întâlnesc un zid și renunță”, spune George Bețianu. „E nevoie de mai mult entuziasm. Dacă vrei să faci ceva, dă-i drumul și te vei întâlni cu problemele pe drum. Nu m-am gândit unde voi vinde aceste produse, care va fi câștigul, în cât timp voi recupera investiția. M-am gândit doar că trebuie să fac asta. Sunt convins că voi avea mare succes cu mancare. În alte afaceri trebuie să convingi pe fiecare în parte. Dar când este vorba de mâncare, trebuie să convingi doar o singură persoană, care îți poate aduce zeci de clienți să guste produsele.”
Ambasadorul Jinga: „Ce pot face românii pentru Marea Britanie”
Având în vedere că britanicii sunt mai reticenți atunci când este vorba despre bucătăria altei culturi, există un secret pentru ca aceștia să fie convinși. „Când le-am spus că vreau să deschid o fabrică de produse românești în Marea Britanie, mai mulți englezi m-au întrebat: dar carnea de unde este? Atunci am spus: carnea este din Anglia. Atunci vin să mănânc și eu.
Aici este secretul. Plus că este o mâncare tradițională din Transilvania, iar acesta rămâne un brand cunoscut pentru ei, ca fiind ceva bun, mai ales că prințul Charles i-a făcut atâta reclamă”, este de părere Bețianu. El a mai spus că prima dată s-a gândit să aducă produsele direct din România, însă astfel nu ar fi putut să intre pe piața britanică.
„Sunt convins că și alți români îmi vor urma exemplul”, a mai spus omul de afaceri. „Aș fi mândru să văd și alți oameni de succes. Nu îmi este frică de concurență. Anglia este destul de mare, Londra este destul de mare și oricine are loc aici. Eu am ușa deschisă pentru oricine, pentru orice român. Dacă au nevoie de un sfat, de o îndrumare, eu nu cer niciun fel de comision. De foarte multe ori oamenii spun: mulțumesc pentru ajutor. Zic, în glumă, eu nu te-am ajutat, ți-am fost de folos și te rog să îmi fii și tu cândva de folos.”
Românii, printre cei mai buni organizatori de evenimente din Harrow
Prezent la inaugurarea fabricii, ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, a declarat: „Cel care a creat această fabrică, George Bețianu, a început cu 50 de dolari în buzunar și a ajuns astăzi la o cifră de afaceri de 9 milioane de lire. A început cu taximetria și a ajuns să aibă astăzi șase companii, ultima achiziție fiind această fabrică de mezeluri, pe care are ambiția să o extindă. Important este că o bună parte dintre angajații acestei companii sunt români.
Poate aceasta este și o explicație pentru numărul mic de șomeri români din UK. Acest lucru îmi confirmă că peste tot românii sunt nu doar bine integrați, ci contribuie la viața economică, socială și culturală britanică. și statisticile britanice spun că românii din Marea Britanie contribuie cu 30% mai mult decât scot din Regatul Unit. Cu astfel de povești de succes putem construi și putem duce mai departe povestea de succes a comunității românești din Marea Britanie.”
Mircea Maer