in

Fiscul cere ambasadelor să îi identifice pe toți românii stabiliți în străinătate

Ambasadele și consulatele României vor trebui să îi identifice pe toți românii stabiliți în străinătate, pentru ca Fiscul să-i poată înregistra în Spațiul Privat Virtual, portal prin care ANAF le va urmări rezidența fiscală și le va comunica dacă au taxe de plătit în țară.

Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de ordin în care susține că este „necesară identificarea în străinătate, la misiunile diplomatice/oficiile consulare ale României, a persoanelor fizice în scopul înregistrării acestora ca utilizatori ai serviciului «Spațiul privat virtual» (SPV)”.

Necesitatea vine, potrivit Finanțelor, din faptul că mulți cetățeni români domiciliază sau lucrează în străinătate și din faptul că este interesul statului român de îndeplinire a obligațiilor fiscale de către toți contribuabilii, indiferent dacă sunt pe teritoriul României sau domiciliază/muncesc în străinătate.

Potrivit proiectului lansat de Minister, vor fi incluse în SPV mai multe documente, respectiv: chestionarele întocmite de persoana fizică la sosirea și/sau plecarea în/din România, notificările privind rezidența persoanelor fizice prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cererea pentru eliberarea Certificatului de rezidență fiscală și certificatul de rezidență fiscală.

Finanțele estimează că, în 3 luni de la adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial a ordinului ce prevede aceste schimbări, vor fi create conexiunile între sistemele informatice ale Fiscului și oficiile consulare sau ambasadele României.

„În ceea ce privește implementarea acestora în SPV, s-a prevăzut o normă tranzitorie potrivit căreia aceasta se aplică în termen de 3 luni de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I. În ceea ce privește implementarea termenului de 3 luni, s-a apreciat necesar atât pentru crearea conexiunilor la sistemele informatice între Agenția Națională de Administrare Fiscală și oficiile consulare sau ambasadele României, cât și pentru adaptarea sistemelor informatice”, arată proiectul.

Fiscul va trimite notificări românilor din străinătate

Codul Fiscal și convențiile de evitare a dublei impuneri stabilesc condițiile în care o persoană fizică este considerată rezidentă în România, fiind supusă impozitului pe venit, pentru venitul obținut din orice sursă, atât din România cât și din afara României sau este considerată nerezidentă fiind supusă doar impozitului pe venitul obținut din România.

Pentru obținerea de informații referitoare la persoanele fizice care sosesc sau părăsesc teritoriul României și care solicită rezidența fiscală în România sau solicită scoaterea din evidența organelor fiscale române, a fost elaborat un ordin al ministrului finanțelor pentru reglementarea unor aspecte privind rezidența în România a persoanelor fizice, care reglementează si formularele: „Chestionar pentru stabilirea rezidenței persoanei fizice la sosirea în România”; „Chestionar pentru stabilirea rezidenței persoanei fizice la plecarea din România”.

În baza datelor înscrise în chestionare și în funcție de prevederile Codului fiscal și a convenției de evitare a dublei impuneri, organul fiscal competent va stabili și va notifica persoana fizică dacă aceasta este rezidentă sau nerezidentă în România, dacă are obligație fiscală integrală în România sau va fi impusă numai pentru veniturile obținute din România.

În acest sens, Fiscul a elaborat două notificări, una pentru persoana fizică sosită în România  și care are o ședere mai mare de 183 de zile, iar cealaltă pentru persoana fizică plecată din România pentru o perioadă mai mare de 183 de zile.

Cele două documente vor fi emise și comunicate către persoanele vizate identificate de Fisc după 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordinului Finanțelor.

Proiectul de ordin poate fi consultat AICI

Expunerea de motive AICI

Românii din străinătate s-au trezit cu datorii la fisc. De 13 ani în Anglia, dar ANAF vrea să îl execute silit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie renunță la anularea libertății de circulație pentru cetățenii UE imediat după Brexit

Fratele lui Boris Johnson și-a dat demisia din guvernul britanic