in

Boris Johnson este de neclintit. Marea Britanie suspendă libera circulație imediat după Brexit

Ministrul de Interne britanic, Priti Patel, a declarat că Guvernul Boris Johnson va suspenda libera circulație și va introduce un sistem de imigrație după model australian, bazat pe puncte, după ieșirea țării din UE.

În discursul pe care l-a avut la congresul anual al Partidului Conservator, Patel a precizat că misiunea sa în privința Brexit este aceea de a „pune capăt liberei circulații odată pentru totdeauna”, urmând să fie introdus un sistem de imigrație bazat pe puncte, pe model australian.

„Un sistem care să fie în interesul Marii Britanii. Un sistem care să-i atragă pe cei mai deștepți și pe cei mai buni. Un sistem care sprijină oamenii de știință geniali, cei mai buni cercetători și cei mai buni specialiști din domeniile lor”, spune Patel.

La rândul lui, premierul britanic, Boris Johnson, a anunțat, miercuri, 2 octombrie, la Manchester, că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană pe 31 octombrie „orice ar fi”.

„Ceea ce lumea întreagă vrea este să încheiem acest subiect și să trecem la altceva. Iată de ce noi vom ieși din UE la 31 octombrie orice ar fi”, a declarat șeful guvernului britanic în cadrul congresului Partidului Conservator, desfășurat la Manchester.

Johnson a spus că va prezenta Uniunii Europene „un compromis din partea Regatului Unit” și a cerut blocului comunitar „să facă un compromis la rândul său”. El a precizat că propunerile sale exclud controalele la frontiera irlandeză.

Dăncilă pregătește o Ordonanță de Urgență pentru românii din Marea Britanie

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că Guvernul va discuta o serie de măsuri în regim de urgență privind asigurarea protejării drepturilor cetățenilor, atât a celor români din Marea Britanie, cât și a celor britanici din România, indiferent de deznodământul Brexit.

„Protejarea drepturilor cetățenilor a reprezentat o prioritate a Guvernului pe întreaga durată a procesului Brexit. În negocierile purtate am dorit să ne asigurăm că drepturile cetățenilor români care locuiesc în Marea Britanie vor fi pe deplin respectate. Am primit, deja, asigurări în acest sens din partea Guvernului britanic şi în continuare acordăm o atenție deosebită modului de implementare a acestor angajamente. Vom discuta astăzi, în primă lectură, o serie de măsuri în regim de urgență pentru a asigura continuitatea drepturilor dobândite de către cetățenii britanici în calitate de cetățeni ai Uniunii Europene, care şi-au exercitat dreptul la liberă circulație, în special dreptul de a locui, de a munci sau de a studia în România. Sunt măsuri ce vizează dreptul de ședere, accesul la piața muncii, la educație, recunoașterea calificărilor profesionale, drepturi de securitate socială, decontarea serviciilor medicale”, a declarat Viorica Dăncilă, în deschiderea ședinței de Guvern.

Premierul a precizat că prevederile proiectului de act normativ se referă strict la scenariul în care „Marea Britanie se retrage din Uniunea Europeană fără acord”.

„Actul normativ va asigura protejarea celor mai vulnerabili dintre cetățenii români, persoanele care urmează un tratament medical la data retragerii. Aceștia vor beneficia în continuare de acoperirea asigurării medicale pe o perioadă suficientă finalizării tratamentului în curs. În mod similar, cetățenii britanici din România vor putea beneficia de acoperirea tratamentelor medicale aflate în desfășurare la data retragerii”, a explicat Dăncilă.

Ea a adăugat că ordonanța include „dispoziții speciale privind cetățenii români care, la data retragerii, au beneficiat de un drept de ședere în Regatul Unit și care iau decizia de a se întoarce în România”.

„Astfel este reglementat accesul acestora la diferite categorii de prestații sociale, precum și recunoașterea, în România, a studiilor, calificărilor profesionale și exercitarea profesiilor reglementate… realizate în Regatul Unit. Prin aceste măsuri ne respectăm angajamentele publice și internaționale pentru asigurarea protejării drepturilor cetățenilor, atât a celor români din Marea Britanie, cât și a celor britanici din România, indiferent de deznodământul procesului Brexit”, a mai spus premierul.

Boris Johnson va încerca să suspende din nou Parlamentul

Boris Johnson va transmite UE propunerile sale pentru acordul Brexit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii din diaspora votează deja pentru președintele României

Ambasada României vrea de două ori mai multe secții de votare pentru românii din Marea Britanie la prezidențiale decât la precedentele alegeri