Munceşte la Londra pentru a-şi plăti studiile începute în România
Marea Britanie a fost pentru Raluca Marinela Bădoiu (24 de ani) singura variantă pentru a-şi putea continua studiile Facultăţii de Finanţe şi Bănci, unde este studentă. Raluca este din Timişoara şi munceşte în Londra din decembrie 2009.
Raluca face curăţenie pentru câteva firme englezeşti. Nicio secundă nu s-a ruşinat cu ceea ce face şi speră că peste câţiva ani, după ce va termina facultatea, va putea profesa în domeniul finanţelor şi al băncilor.
«Nu nu îmi este ruşine de ceea ce fac. Nu cred că trebuie să ne fie ruşine de ceea ce facem atâta timp cât ai un loc de muncă decent şi nu faci nimic împotriva legii. Nu sunt singura care face acest lucru. Mai mult, cred că dacă facem un sondaj vom vedea că majoritatea femeilor emigrante au trecut pe la curăţenie mai întâi. Comoditatea lor de a nu face lucruri care nouă ni se par normale, ne dau nouă un loc de muncă. Este un serviciu din care se poate câştiga foarte bine”.
Raluca, putem vorbi de curaj în momentul în care un tânăr decide să plece de acasă într-o ţară străină?
«Nu ştiu dacă este vorba de curaj sau de puţină “nebunie”. Am venit aici anul trecut, în decembrie, doarece era singura variantă să îmi termin şcoala acasă. Înainte de a decide să vin aici la muncă şi să fac facultatea la distanţă, am încercat să îmi găsesc şi acasă de muncă, să am bani pentru taxă. Dar acasă, în Timişoara, nu sunt locuri de muncă nici pentru cei care au terminat deja o facultate. Ce şase putea să aibă un tânăr ca mine care vroia să lucreze şi să facă şi o facultate?
Prin urmare nu cred că a fost vorba de curaj. Trebuie însă să recunosc că mi-a fost puţină teamă să lucrez între străini, să fiu atât de departe de ai mei. În plus nu ştiam nici engleză, în şcoală am învăţat francează şi germană. Cred că nevoia te învaţă să treci peste multe temeri, iar dacă vrei ceva poţi.»
Cum este viaţa de aici?
«Punctele de vedere diferă în privinţa traiului, a felului în care se lucrează aici. Mie nu mi-a fost foarte greu să mă obişnuiesc, chiar îmi place aici. Îmi pot permite mult mai multe decât îmi permiteam în ţară. Pe lângă traiul mai mult decât decent pe care îl duc aici, îmi pot permite să îmi pun bani şi deoparte pentru a-mi termina facultatea.»
Care crezi că vor fi şansele să lucrezi în domeniul în care vei absolvi?
«Depinde de ce se va întâmpla în viitor cu soarta noastră a românilor. În plus, chiar şi după ce voi termina facultatea sunt conştientă că trebuie să mai fac ceva cursuri pentru a echivala cursurile. Sunt conştientă că nici acasă poate nu voi avea posibilitatea să lucrez în domeniul finanţelor. Peste tot se cere experienţă, nimeni nu se gândeşte că este absurd să ceri aşa ceva unui student ieşit de pe băncile facultăţi. Pur şi simplu nu ţi se oferă şansă să araţi de ce eşti capabil, dar eu sunt optimistă. Poate peste câţiva ani va fi mai bine.»
“Sunt îngrozită”
Raluca nu se gândeşte pentru moment la posibilitatea de a se întoarce acasă, în Timişoara. “În acest moment nu vreau să aud de aşa ceva, sunt îngrozită de ceea ce se întâmplă în ţară. Îmi este dor de familie şi de prieteni, într-adevăr aceste fiinţe nu ţi le poate înlocui nici un ban. Dar cu toţii ştiu că nu am avut altă variantă atunci când am decis să vin în Anglia. Nu am decât un singur frate de care sunt foarte apropiată şi de care îmi este foarte dor.
Vorbesc cu părinţii şi cu fratele de două-trei ori pe săptămână, ştim toţi, unii de la alţii cum este vremea acasă sau aici, ce am mai făcut de mâncare, ce fac cei dragi. Este trist să ştii că în ţara ta nu ţi se oferă nimic, ba mai mult ţi se cere doar să dai, iar alţii te primesc, îţi oferă un loc de muncă pentru a avea un trai decent. Peste câţiva ani eu şi logodnicul meu vrem să ne căsătorim, să avem un copil, pe care sigur nu am să îl duc în ţară decât în vizită. Cred că aici are mai multe şanse să aibă un viitor bun.»
Atât de calmi
Raluca este impresionată de calmul englezilor, de felul în care ştiu să treacă peste grijile cotidiene. “Englezii sunt atât de calmi, de zâmbitori. Dacă intri în magazin eşti tratat cu respect, dacă mergi pe stradă nu vezi oameni trişti sau stresaţi. Aici toţi ştiu să treacă altfel peste problemele cotidiene, pierderea unui loc de muncă nu este un capăt de ţară pentru toţi sunt conştienţi că pot găsi o altă companie unde să muncească.
Dar cel mai mult îmi place faptul că banii au valoare şi că eşti răsplătit cum trebuie pentru ceea ce munceşti. Din punctul meu de vedere ar trebui să treaca multi ani pentru ca noi să ajungem la nivelul lor de trai, iar pentru ei să stea timpul în loc. Avem multe de învăţat de la acest popor, toată viaţa avem de învăţat câte ceva de la cineva, trebuie doar să vrem. Nimeni nu e perfect, dar din pacate noi avem multe lipsuri.
Există totuşi ceva care nu-i place în Anglia? «Nu cred că există o ţară unde totul este perfect, mai ales dacă eşti emigrant. Pe lângă vremea schimbătoare care m-a surprins de la început, nu îmi place aglomeraţia de pe străzi sau din mijloacele de transport în comun. O grevă la metrou dă peste cap totul în Londra. Dar toate astea sunt consecinţele vieţii într-o mare capitală”.
Oana Grigore
