Ministrul Diasporei, “Coco” Stanoevici, a făcut primul show în Parlament / deputatul Aurelian Mihai: ”Om cultivat, dar nu cunoaşte problemele”

Bogdan Stanoevici, ministrul desemnat pentru conducerea Ministerului Diasporei a primit marţi, 4 martie, aviz favorabil din partea Comisiei parlamentare pentru românii de pretutindeni. Prezent la audieri, deputatul Aurelian Mihai, ales în Colegiul 1 Diaspora, ne-a declarat că viitorul ministru “este un om cultivat”, dar “necunoscător al problemelor, aşa cum noi le cunoaştem în diaspora.

“Numirea lui Bogdan Stanoevici a fost o surpriză pentru toată lumea. “În primul rând, am rămas surprins când am aflat că noul ministru desemnat nu face parte din nicio formaţiune politică. Mă aşteptam să fie desemnată o persoană care să vină din rândurile fie ale membrilor PSD Diaspora, lideri inclusiv din diaspora, actuali sau foşti lideri. De asemenea mă aşteptam să fie un coleg deputat/senator din comisiile pentru românii din afara graniţelor ţării.”, ne-a spus Aurelian Mihai.



“Domnul Stanoevici, necunoscut mie până în prezent, are atuul anilor petrecuţi în diaspora, 22 de ani în Franţa. Asta nu înseamnă însă că e la curent cu problemele specifice românilor din străinătate. Se vede că este un om cultivat, dar încă o dată subliniez, necunoscător al problemelor, aşa cum noi le cunoaştem în diaspora.”, a completat deputatul.

Deputatul Aurelian Mihai i-a cerut viitorului ministru detalii despre eventuale proiecte pe care le are la început de mandat.

“Am adresat trei întrebări: Are în vedere o strategie pentru repatrierea românilor? Are în vedere o colaborare cu deputaţii şi senatorii din cadrul comisiilor, a celor două legate de comunităţile din diaspora? Ştie câţi români sunt în Franţa?

A dat un răspuns asupra existenţei unui interes pentru LSRS (Liga Studentilor Români din Străinătate, n.r.). De altfel, colega Maria Grecea a şi subliniat că distinsul domn a ocolit răspunsul pe care trebuia să mi-l ofere, spunându-i că avem inclusiv iniţiativa depusă la Camera cu privire la stimulentele de natură fiscală pentru românii care revin acasă, cu un capital pentru deschiderea de mici firme.

A spus că doreşte un dialog cu noi, parlamentarii, de aici ai impresia de bună intenţie. Însă am insistat pe ideea nu numai a unui dialog, ci şi a participării la acţiuni comune. La a treia întrebare nu a mai răspuns, cea cu românii în Franţa, sunt sigur că a omis-o.” ne-a povestit Aurelian Mihai.

“L-am întrebat cu toţii, curioşi, despre planuri şi strategii. A discutat mai mult despre organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni.”, a completat deputatul.

Despre fostul ministru, Cristian David, deputatul Aurelian afirmă că “punctul forte al dumnealui era discursul pe care îl avea. Unul dintre cele mai bine pregătite.”

(A.R.)

Gândul: “Vot în galop”

Cotidianul “Gândul” a publicat cronica audierii ministrului diasporei, afirmând că “a fost avizat printr-un vot dat din galop de Comisie”. Fostul membru al grupului muzical Song, poreclit „Coco”, Bogdan Stanoevici a fost votat “în mod fantomatic” de Comisie, mai scrie Gândul: “mai întâi scorul a fost 12 la 6 pentru, apoi 13 la 6 pentru, aflându-se că un parlamentar plecase din sală lăsând cu limbă de moarte că el votează pentru. Un alt parlamentar a votat şi pentru, şi împotrivă.”

Mai aflăm că Stanoevici a fost întrerupt în timp ce vorbea, de deputatul PNL Mircea Dolha, care i-a spus în mod brutal: “Sunteţi varză de Bruxelles! Sunteţi pe lângă subiect total”. Candidatul la postul de ministru afirmase că românii din Serbia sunt vlahi, ceea ce ar fi contra politicii României faţă de minoritatea română din Serbia.

“Sârbii tocmai asta doresc, ca românii să se înregistreze vlahi la referendum, este o găselniţă a lor ca să nu le mai acorde drepturile.”, l-a repezit Dolha, care apoi i-a spus Cristinei Liberis, consiliera fostului ministru David, devenită consilieră şi a noului ministru: “Să-l învăţaţi! Cum, domne, să zică că românii sunt vlahi?! Vrea să ne omoare? Dacă le zice asta sârbilor…”.

Viitorul ministru a vorbit de ideile sale legate de diaspora: “Cea mai mare dorinţă a românilor din afara graniţelor este accesul la limba românească, la şcoala românească”, a spus Stanoevici. A mai spus că are în plan să se ocupe de copiii românilor plecaţi la muncă în Italia şi Spania, care când se întorc aici au probleme cu integrarea la şcoli, pentru că au început studiile la şcoli italiene sau spaniole.

Stanoevici a mai spus că Biserica Ortodoxă Română „este liantul perfect pentru comunităţile de români”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Secretarul Comisiei pentru comunitățile de români din diaspora: „România își poate recupera teritoriile istorice”

Laburiștii vor să vadă adevărul despre imigrație: Theresa, unde e raportul?