Pianistul Florian Mitrea este câştigătorul Bursei Societăţii Enescu pentru anul academic 2010 – 2011, bursă oferită de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Royal Academy of Music (RAM). “Faptul că mi s-a acordat bursa Enescu a fost ca o confirmare a eforturilor mele şi m-am bucurat foarte mult că bursa a venit din partea unei organizaţii româneşti.” Florian Mitrea este plecat de trei ani din ţară şi nu pare să regrete: “Simt că în Marea Britanie, ideile şi eforturile mele profesionale au găsit o rezolvare mai frumoasă”.
Câştigătorul a fost selectat pe baza recomandărilor pe care Royal Academy of Music le-a dat pentru doi tineri talentaţi muzicieni: Florian Mitrea (pian) şi Irina Gheorghiu (mezzo-soprană), de către un juriu alcătuit din: Noel Malcolm – istoric şi biograf George Enescu, Remus Azoiţei – violonist şi profesor RAM şi Evan Dickerson – critic muzical şi membru al Societăţii Enescu la ICR Londra.
“Faptul că mi s-a acordat bursa Enescu a fost ca o confirmare a eforturilor mele şi m-am bucurat foarte mult că bursa a venit din partea unei organizaţii româneşti, întrucât sunt foarte interesat de dezvoltarea culturală a României, desi sunt plecat din ţară de aproape trei ani. Sunt membru în Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate şi ca parte din această echipă, am întreprins numeroase proiecte ce au ca scop redescoperirea şi revalorizarea patrimoniului cultural şi spiritual al României. În plus, de când locuiesc în Anglia, am inclus muzica românească în aproape toate recitalurile pe care le-am susţinut. Astfel că, bursa Enescu a însemnat şi o recunoaştere a muncii depuse până în prezent”.
Florian s-a născut în Bucureşti, în 1989. A studiat pianul şcoala de Muzică “Iosif Sava” şi a continuat la Liceul de Muzică “George Enescu”, sub îndrumarea profesoarei Gabriela Enăşescu. S-a remarcat ca unul dintre pianiştii de top ai generaţiei sale, câştigând premiul I la Olimpiada Naţională de Muzică (trei ani consecutiv), Marele Premiu la Concursul de Pian “Ada Ulubeanu”, Premiul de Excelenţă la Concursul J.S. Bach-Cluj, Premiul I la Concursul “George Georgescu” – Tulcea etc. în 2005, a obţinut premiul III la Concursul Internaţional “Jeunesses Musicales”. A susţinut recitaluri la Ateneul Român, Aula Muzeului Naţional “George Enescu”, Studioul Radio- Cluj, Palatul Parlamentului. În septembrie 2008, Florian Mitrea a început studiile universitare la Academia Regală de Muzică din Londra, la clasa profesoarei Diana Ketler.
Bursa Societăţii Enescu sprijină financiar studenţi de la Royal Academy of Music, şi în acelaşi timp este o încercare de a promova muzica lui George Enescu în rândul tinerilor interpreţi. Câştigătorul Bursei Societaţii Enescu pentru anul academic 2010/11, Florian Mitrea, va primi din partea ICR Londra 3.145 de lire sterline în sprijinul taxei de şcolarizare la RAM. Lansată în decembrie 2008, bursa este un program ICR de promovare a creaţiei enesciene în Marea Britanie. Sunt eligibili studenţi la RAM, indiferent de naţionalitate, recomandaţi în urma unui riguros proces de evaluare coordonat de RAM – principala instituţie britanică de studii universitare în domeniul muzical, cu o impresionantă reputaţie în lumea întreagă. Anual, RAM primeşte 700 de studenţi din 50 de ţări, care desfăşoară cariere internaţionale de succes după absolvire.
Florian, eşti student la Royal Academy of Music (RAM) din 2008. Povesteşte-mi cate ceva despre studiile pe care la urmezi. «Academia Regală de Muzică este considerată la nivel internaţional, una dintre cele mai prestigioase facultăţi muzicale. Ca atare, dorinţa de a studia la RAM a fost oarecum firească. Decizia a devenit definitivă după ce, câstigând premiul III la Concursul Jeunesses Musicales, am întâlnit-o pe actuala mea profesoară de pian, Diana Ketler, atunci membră în comisia de jurizare. Am participat la cursul pianistei Ketler din cadrul Academiei de Vară de la Sighişoara, după care, în decembrie 2007, am venit la Londra pentru a da examen. Am câştigat un loc cu bursă, iar în septembrie 2008, am început cursurile universitare. La RAM am întâlnit un mediu academic foarte dinamic. Studenţii au parte de oportunităţi dintre cele mai diverse, pe măsura implicării şi a eforturilor depuse. Am fost selectat să cânt în cursuri de măiestrie susţinute de pianişti şi pedagogi recunoscuţi pe plan mondial, printre care Leif Ove Adsnes, Stephen Kovacevich, Pascal Devoyon, John Lill şi Boris Petrushansky. Este unul dintre cele mai importante avantaje ale studenţilor de la RAM. Este un lucru important faptul că avem ocazia să lucrăm cu personalităţi importante din domeniul nostru. De asemenea, concursurile din cadrul academiei ajută la stimularea performanţei în rândul studenţilor. Am fost laureat al concursurilor Beethoven-Lilian Davies, Frederick Delius, Bach-Harriet Cohen şi Harold Craxton. Am avut şi câteva succese la concursuri externe. Sunt câştigătorul ediţiei a-X-a a Concursului Internaţional de Pian Viena – Panmusica 2010. Am fost invitat să susţin un recital în 2011 la Viena, în aceeaşi sală în care a avut premiera Simfonia Eroica de Beethoven. Am câştigat, de asemenea, Beethoven Senior Intercollegiate Competition 2010. Este vorba de o competiţie între toate conservatoarele din Marea Britanie. Fiecare facultate organizează concursul la nivel local, iar apoi, câştigătorii din fiecare conservator, se întâlnesc la Londra pentru etapa naţională. M-am bucurat să reprezint RAM în această competiţie, iar premiul cel mare mi-a adus aprecieri din partea şefului de catedră, profesorul Cristopher Elton, şi a directorului facultăţii, profesorul Jonathan Freeman-Attwood, dar şi recitaluri la St. Martin-in-the Fields şi University of Warwick. La recomandarea profesorului Cristopher Elton, am interpretat în primă audiţie versiunea completată de prof. dr. Timothy Jones a Concertului pentru Pian, Vioara şi Orchestra de Mozart, în compania Orchestrei Simfonice a RAM, sub bagheta profesorului David Strange. Am susţinut recitaluri solo la Steinway Hall, King’s Place şi Drapers’ Hall. Muzica de camera este un element important din viaţa de student la RAM. Am înfiinţat Mitrea Piano Quartet, care a câştigat Harold Craxton Prize. împreună cu colegele mele, am susţinut recitaluri în cadrul Festivalurilor Schumann şi Brahms ale RAM, şi de asemenea suntem invitaţi să cântăm şi pe scene din afara Londrei.»
Interpretaţi şi muzică românească? «Împreună cu violonista Raluca Matei, de la Trinity College of Music, am înfiinţat Duo IMPETO în august 2009. Una dintre ideile de bază ale ideologiei ansamblului nostru este combinarea culturilor britanică şi românească. în acest sens, recitalurile din Anglia mereu includ muzica românească, şi de iarna trecută am început să cântăm muzica britanică în România, cu un succes foarte mare. Iniţial, bursa Enescu ar fi trebuit să-mi ofere şi posibilitatea unui recital la ICR care să includă şi muzică de George Enescu. Bursierul de anul trecut, pianistul Karim Said, a susţinut un astfel de recital. Din păcate, se pare că eu nu voi avea privilegiul de a concerta la ICR, probabil din cauza unor reguli de curând impuse. Mi se pare un lucru foarte trist, mai ales pentru că aveam în vedere un recital în care muzica românească să predomine, prin lucrari de Enescu dar şi de alţi mari compozitori români, Paul Constantinescu şi Sigismund Toduta, spre deosebire de recitalul lui Karim Said, care din păcate, alaturi de alte lucrări din repertoriul standard, a cântat doar fragmente din Suita în stil vechi de Enescu, lucrare foarte frumoasă, însă nu de anvergura. Mi-aş fi dorit să am şansa de a cânta muzica românească pe pianul cumpărat de Dinu Lipatti, în contextul unei iniţiative generale de promovare a culturii româneşti. N-a fost să fie… Eu voi continua să cânt muzică românească, aşa cum am făcut-o şi până acum. Primul gest în acest sens este recitalul din 2 februarie de la Ambasada Letoniei din Londra. Ambasada Letoniei m-a desemnat să deschid stagiunea de concerte de muzică clasică cu un recital de muzică germană, letonă şi românească.»
Te-ai remarcat ca unul dintre pianiştii de top ai generaţiei tale, ai luat foarte multe premii. Cât de cunoscut eşti în România? «Am avut apariţii la TVR Cultural, Radio România Actualităţi, RR Cultural şi RR Internaţional. În timpul studiilor de acasă cred că eram destul de cunoscut în rândurile elevilor de la liceele de specialitate. Nu aş spune însă că sunt foarte cunoscut acum. Poate că în viitor voi reveni în atenţia publicului, când voi programa un eveniment de anvergură. Ca membru în Duo IMPETO, am cântat şi în afara Bucureştiului, în locuri unde oamenii poate nu au şansa unor recitaluri de calitate. Am fost impresionat de publicul din Tulcea, de pildă, care, pe un ger îngrozitor, a ieşit din case şi a venit să asculte un recital destul de bogat, de 4 sonate pentru pian şi vioară. Ne aşteptam ca în timpul pauzei să mai plece dintre ascultători. Ei bine, n-a plecat nimeni şi aş putea cita una din spectatoare: “Vă mulţumim că aţi venit să cântaţi atât de frumos în orasul acesta uitat de Dumnezeu”.»
Care este programul tău pentru acest an? «Urmeaza recitaluri solo: 2 Februarie, Ambasada Letoniei, 19 februarie – Societatea literară Ealing, 1 iunie – Bath Music Festival, 3 iunie – Concertul 2 de Chopin cu orchestra la St. Anne’s and Agnes, 23 iunie – Universitatea Warwick, 13 august – Viena Eroica-Saal, 16 septembrie – St Martin în the Fields şi altele.»
O copilărie şi o adolescenţă dedicate muzicii. La câte lucruri a trebuit să renunţi? «Sigur că muzica a fost prioritară şi poate din exterior se vede ca o viaţă plină de sacrificii. Însă, când totul este condus de iubirea de artă, nu simţi că te sacrifici. Am intrat în lumea muzicii şi a spectacolului la 4 ani, când am fost admis la Corul Allegretto de la Palatul Naţional al Copiilor. Nu a însemnat numai bucurie… a însemnat foarte multă muncă. Ore întregi de filmare la televiziune, turnee peste hotare, distanţe mari parcurse în autocar, înghesuiţi câte trei copii pe o banchetă. Nimeni dintre noi (copiii) nu s-a plâns… am cântat la vârste fragede pe scena Operei din Atena, am cântat alături de Toto Cutugno la Sala Palatului… Sigur, de pildă de la recitalul cu Toto Cutugno am plecat acasă mult după miezul nopţii. Eram atât de obosit că am adormit în maşină şi nu îmi amintesc când am ajuns acasă. Şi totuşi, cred că am avut una dintre cele mai frumoase copilării. Nu am simţit niciodată că a trebuit să renunţ la ceva anume, în special pentru că prietenii mei au avut întotdeauna preocupări similare. Nu au existat vacanţe în care să stăm degeaba… mereu am avut iniţiative, am organizat proiecte diverse, am organizat o echipă redacţională şi publicam o revistă în şcoala din cartier… mai târziu, când am crescut, am organizat spectacole de teatru, unul dintre ele găzduit chiar de Teatrul Metropolis din Bucureşti. Am combinat activităţile cu prietenii şi cu studiul instrumentului. Sigur, poate nu am ieşit la plimbări în parc aşa de des, sau n-am “bătut mingea pe maidan”… şi poate că aşteptam vacanţele pentru că însemnau mai mult timp pentru pian şi pentru a gândi noi proiecte cu prietenii… dar asta nu înseamnă că am avut o copilarie tristaă ci dimpotrivă.»
Familia ta este în România? Îţi este dor de Bucureşti? De prieteni? «Majoritatea familiei mele a rămas în România. Sigur că îmi este dor de ei şi întotdeauna o să-mi doresc să-i văd şi să-i vizitez cât mai des. Simt însă că în Marea Britanie, ideile şi eforturile mele profesionale au găsit o rezolvare mai frumoasă.»
De la cine ai moştenit pasiunea pentru muzică? «De la nimeni… Tata a studiat puţin pian şi a organizat brigada artistică la facultate, dar ambii părinţi sunt ingineri.»
Eşti unul dintre tinerii talentaţi dar şi norocoşi pe care îi are România. Crezi că statul român face destul pentru tinerii săi? «Nu, din păcate sunt de părere că statul român face prea puţin pentru tinerii performanţi. Îmi amintesc o întâmplare, de pe vremea când eram preşedintele Consiliului Elevilor din Liceul de Muzică George Enescu. Am participat la o întâlnire la nivel de municipiu dintre profesori, preşedinţii de consilii de elevi şi inspectorul general, la care s-a discutat noua lege a învăţământului. Am comentat despre articolul din lege care aminteşte că statul român este dator să stimuleze performanţele elevilor şi studenţilor şi am argumentat că nu se face nimic concret în acest sens. Olimpicii şi elevii premianţi nu sunt cu nimic atraşi în ţară. Inspectorul general m-a atenţionat că nu înţeleg ce înseamnă performanţa. După părerea dumnealui, un elev performant este unul care se ridică de la media 5 la media 7. Bun.. se pare că vor rămâne în România foarte mulţi elevi de media 7, pentru că cei cu performanţe excepţionale vor pleca undeva unde sunt mai bine apreciaţi.»
Oana Grigore
