“Toţi cei care emigrează în Marea Britanie încep cel puţin cu două trepte mai jos decât ar trebui. Eu am cules căpşuni, apoi am făcut curăţenie în casele englezilor bogaţi. Acum drumul meu a început să ia contur şi să mă apropii de meseria mea: contabilitatea”.
Ştefania Olah are 35 de ani şi locuieşte în Marea Britanie din 2004. A muncit la o fermă în Kent, la cules de căpşuni, alături de fratele ei, apoi o perioadă a făcut curăţenie în casele englezilor. Nu a renunţat nicio clipă la ideea că în această ţară poate avea o viaţă mai bună.
“Când am plecat din Romania, în 2004, eram deja contabil autorizat înscris în tabloul CECCAR (Corpul Experţilor Contabili şi al Contabililor Autorizaţi din România) ca membru inactiv, ceea ce înseamnă că lucram ca salariat şi nu liber profesionist. }ineam şi contabilităţi în timpul liber. Am absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale în cadrul ASE Bucuresti promoţia 1997, grupa domnului decan Ioan Popa dar m-a preocupat dintotdeauna contabilitatea, deoarece am vrut să ştiu ce se întâmplă în măruntaiele unei firme, unde este reprezentată fiecare chitanţă în situaţia financiară a companiei la sfârşitul anului contabil”, îşi aminteşte Ştefania.
I have a dream
A decis anul trecut că este momentul să îşi împlinească un vis: acela a a fi contabil în UK. În prezent tânăra urmează cursurile ACCA (Association of Chartered Certified Accountants). ACCA este omologul britanic al CECCAR. “Am început să fac contabilitate aici rugată de prieteni să îi ajut cu diverse probleme, în special recuperare de taxe. Apoi serviciile s-au diversificat şi am ajuns să fac de toate: contabilitate, consultanţă, completare de formulare etc.
Reclama din gură-n gură este cea mai bună pentru cineva care este la început de drum. Asta mi-a dat încredere să încep să ofer servicii pentru comunitatea româneasca din UK. În comunitate îmi găsesc clienţi mai uşor fiindcă nu există bariera limbii. Dar am şi clienţi de alte naţionalităţi şi colaborez cu un birou de contabilitate din Southgate, condus de George Nikodimou, de origine greacă. Nu cred că într-o lume cosmopolită cum este în Londra poţi să te axezi doar pe români, englezi sau altă naţie”.
Deşi nu a renuţat la serviciul pe care îl are – lucrează la biroul contabilitate al unui firme chimice care livrează produse de cleaning industrial celor mai mari restaurante londoneze – Ştefania a ajuns să se ocupe în prezent de aproximativ de 100 de clienţi. “Nu pot încă să renunţ la jobul de zi că să mă dedic doar clienţilor. Trebuie să mă descurc aşa pentru moment. Deşi sunt multe firme care se ocupă cu brio de problemele românilor, tot nu este destul, cred că mai este nevoie şi de altele. Aşa că sunt încrezătoare că voi reuşi şi eu să îmi găsesc locul. Sunt mulţi români care vin în UK în fiecare zi şi toţi au nevoie de îndrumare. Contabilitatea este o meserie bănoasă, dacă ştii să o practici cum trebuie. Ca să-l citez pe fostul meu contabil şef din Satu Mare: contabilii nu vor muri niciodată de foame. Eu sunt încă la început, sper să am putere de muncă să ma realizez până la urmă”.
Ştefania Olah este de părere că autorităţile din UK sunt mai bine organizate decât cele din România. “Ele tratează individual corect: dacă îndeplineşti criteriile reuşeşti, conform principiului” fair play “cu care se mândresc englezii atât de mult. Greutatea provine din faptul că avem bariere în calea accesului la muncă, dar asta se negociază la nivel de state” mai spune tânăra.
România e “acasă”
Aşa cum simt şi cred mulţi dintre românii care au plecat de acasă, şi Ştefania simte pe propria piele că viaţa departe de ţara ta este grea. “Viaţa unui român departe de casă are şi avantaje şi dezavantaje. Doar în România ne simţim acasă. Viaţa este grea fiindcă la toţi ne este dor de ţară, de familia lăsată acasă. Aici suntem printre străini, deci nu este uşor. Nu cred că este un român să nu fi plâns vreodată de dorul de casă. Câteodată dorul este copleşitor, până la disperare. Dar parcă în România este şi mai greu când o întinzi de la un salariu la altul şi nu ai habar dacă îţi vor ajunge banii.
De bine de rău ne-am făcut prieteni aici, cu care ne întâlnim să serbăm diverse evenimente, zile de nastere etc. Mai sunt localurile româneşti şi organizaţiile româneşti de cultură, care te ajută să-ţi treacă dorul, câte ceva pentru toate gusturile. Eu mă bucur de mirajul unei capitale cum este Londra. Lăsând la o parte rutina de fiecare zi, munca, casa, putem să descoperim Londra teatrelor, muzeelor, evenimentelor. Întâlnim oameni din toate colţurile lumii, din ţări care le ştim doar de la ora de geografie. Viaţa noastră aici este aşa cum vrem noi să fie, cât de interesantă ne dorim noi să ne-o facem, în funcţie de preocupările fiecăruia”, mai spune Ştefania.
Ruşinea
Sătmăreanca recunoaşte că se ruşinează pentru că noi, românii, nu ştim să ne conducem şi să ne organizăm ţara. “Dar nu-mi este şi nu mi-a fost niciodată ruşine că sunt româncă. De ce? Asta ar însemna să-mi fie ruşine cu mine, cu familia mea, cu părinţii mei, cu profesorii mei, cu colegii mei, cu vecinii mei, cu familiile prietenilor mei. Nici vorbă. În plus nu am voie să-mi fie ruşine. Asta nu înseamnă că nu mă confrunt şi eu ca restul românilor cu prejudecăţile, cu confuzia români-romi. Luptăm cu setea de senzaţional a jurnaliştilor care prezintă doar cazuri extreme, ca de exemplu “The Gardian”. Lor să le fie ruşine, nu mie. Păcat că nu se vorbeşte despre elita românească care din păcate nu este cunoscută. Poate pentru că societatea modernă este prea pragmatică şi în criză de timp să se mai ocupe de cultură şi istorie”.
Raiul pe pământ
Pentru Ştefania, România este locul perfect unde cineva ar putea să se nască. “Eu nu aş fi vrut să mă nasc niciunde altundeva. România este o ţară mai săracă comparativ cu alte state membre ale Uniunii Europene, dar este mult mai bogată decât cele mai multe state ale lumii. România este raiul pe pământ comparativ cu statele lumii a treia. Dacă este să alegem, nu trebuie să ne uităm numai în sus, la ţările dezvoltate, trebuie să vedem şi cine vine după noi. Noi toţi românii contemporani participăm la reconstrucţia României după socialism. Nu ne dăm seama dar avem rolul nostru. Da, am plecat în străinătate, dar lucrurile nu se opresc aici. Mâine ne vom întoarce acasă, vom construi afaceri. Emigranţii de azi, patronatul de mâine. Aş vrea să văd ce îi rezervă viitorul României”. Oana Grigore
