in ,

14 zile de carantină pentru cei care intră în Marea Britanie. Reprezentanții aeroporturilor se opun: „Distrugeți economia!”

Companiile aeriene au anunțat că guvernul are în vedere introducerea unei carantine de 14 zile pentru oricine ajunge în Marea Britanie, din orice țară, în afară de Republica Irlanda, ca răspuns la pandemia de COVID-19.

Potrivit BBC, noua restricția ar trebui să intre în vigoare la sfârșitul acestei luni.

Reprezentanții industriei de la Airlines UK au declarat că politica necesită „un plan credibil de ieșire” și ar trebui revizuită săptămânal.

Astfel, toate persoanele care sosesc în Marea Britanie ar trebui să se autoizoleze într-o reședință privată.

Surse guvernamentale și din industria aviației au declarat pentru BBC News că asta ar însemna ca oamenii să furnizeze o adresă la sosirea la frontieră.

Nu este clar pentru cât timp va exista noua restricție de călătorie și dacă rezidenților non-britanici li se va permite să stea în spații de cazare private închiriate.

Românii care se întorc în țară din Marea Britanie nu scapă de carantină nici după 15 mai

Marea Britanie, pe cale să implementeze carantina de două săptămâni pentru cei care intră în țară

„Trebuie să vedem detaliile a ceea ce ei propun”, a anunțat Airlines UK, care reprezintă British Airways, EasyJet și alte companii aeriene din Marea Britanie, într-un comunicat.

Ministrul aviației, Kelly Tolhurst, este așteptat să clarifice măsura ce va afecta companiile aeriene și aeroporturile, într-o conferință programată în această dimineață, 9 mai.

Aeroporturile din Marea Britanie anunță că o carantină „nu va avea doar un impact devastator asupra industriei aviației britanice, ci și asupra economiei în ansamblu”.

Karen Dee, de la Asociația Operatorilor Aeroportuari, care reprezintă majoritatea aeroporturilor din Marea Britanie, a declarat că măsura ar trebui să fie aplicată „în mod selectiv”, iar „impactul economic asupra sectoarelor cheie ar trebui să fie atenuat”.

De asemenea, lucrătorii esențiali, cum ar fi șoferii de camioane care transportă mărfuri și persoanele care lucrează în industria de transport maritim ar fi scutite de carantină.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat: „Nu comentăm. Rămânem concentrați pe îndemnul de a se rămâne acasă, pentru a proteja NHS și a salva vieți”.

Zeci de mii de oameni au intrat zilnic în Marea Britanie în timpul pandemiei, deși guvernul spune că marea majoritate s-au întors acasă.

La loc comanda. Ordinul se schimba, diaspora NU mai stă în carantină acasă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Disperare în fotbalul englez: „Vom avea nevoie de 10 ani ca să revenim unde am fost!”

Sâmbătă, Marea Britanie anunță alte sute de morți în ultimele 24 de ore. Pacienții aveau vârsta cuprinsă între 37 și 100 de ani