Pacienţi morţi cu zile în spitalele din ţară, cadre medicale care par să nu fi ştiut niciodată jurământul lui Hipocrate, ambulanţe ale morţii burduşite cu bolnavi, copii care merg la o grădiniţă-ruină construită şi nereabilitată din 1902. Aceasta este realitatea tristă a României. În schimb, Guvernul a alocă bani din fondul de rezervă pentru reabilitarea penitenciarelor. Mai mult, zeci de dube moderne, dotate cu aer condiţionat pe banii străinilor, vor plimba deţinuţii.
O bătrână de 83 de ani a fost lăsată de medici să plece dintr-un spital braşovean, doar în pijama şi papuci, pe propria semnătură. A fost găsită moartă de frig pe un câmp. La Iaşi, un profesor universitar a murit la doar 55 de ani. Soţia sa susţine că acesta a fost ţinut şase ore la Spitalul „Parhon” din Iaşi fără a fi diagnosticat.
O femeie de 28 de ani a murit în condiţii suspecte la spitalul din Târgu Jiu: tânăra a fost diagnosticată cu o infecţie acută a plămânilor şi a murit la câteva zile de la internare. Familia spune că medicii au neglijat-o. Sunt doar trei cazuri care scot în evidenţă ignoranţa cu care sunt trataţi pacienţii în spitalele din România.
Un alt scandal a izbucnit la Spitalul Tractorul din Braşov, după ce trei paciente au fost transportate pe aceeaşi targă cu o ambulanţă Dacia Break, veche de peste 25 de ani.
În plus, pacienţii care au nevoie de radioterapie pentru a lupta cu cancerul mor cu zile la Braşov. Aparatul de radioterapie de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă a fost casat şi, din 2013, Ministerul Sănătăţii nu a dat bani pentru a se cumpăra altul
Mai mult, într-un sat din judeţul Botoşani, într-o căsuţă veche de chirpici construită în 1902, se află amenajată o grădiniţă, în care se înghesuie peste 60 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani. Casa aproape se prăbuşeşte. La grădiniţa din Tudora, nu poate fi vorba nici de toaletă. Micuţii se duc în curte la wc-uri turceşti, iar apă curentă nu există. Iarna copii sunt căraţi de educatoare în braţe prin troienele de zăpadă, să meargă la toaletă, iar unii părinţi la copii de trei ani le pun Pampers să nu fie nevoiţi să folosească wc-ul.
Atât conducerea şcolii din Tudora, cât şi Primăria doresc construirea unei grădiniţe noi. Au şi spaţiul necesar, în curtea şcolii actuale. Le lipsesc, însă, banii. Primarul Mihai Petria spune că a apelat, din 2006, la toţi miniştrii Educaţiei: „Am umblat peste tot, dar nu am primit decât promisiuni. Avem nevoie disperată de o grădiniţă. Nu se mai poate aşa”, a declarat edilul pentru ziarul Adevărul.
Pentru puşcăriaşi sunt bani
Guvernul României a aprobat miercuri, 11 martie, o ordonanţă de urgenţă menită să permită alocarea de bani din Fondul de Rezervă al bugetului pentru „îmbunătăţirea condiţiilor şi creşterii capacităţii de cazare din penitenciare“. Actul normativ stabileşte cadrul legal care face posibile transferurile financiare către Ministerul Justiţiei, dar nu se precizează în acest moment despre ce sume este vorba. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, a menţionat că tranşele de bani vor fi alocate în perioada imediat următoare conform necesităţilor precizate de oficialii Ministerului de Justiţie, în subordinea căruia se află sistemul penitenciar din România.
În plus, zeci de dube moderne, dotate cu aer condiţionat pe banii străinilor, vor plimba deţinuţii.
Potrivit unui document al Ministerului Justiţiei prezentat recent de Mediafax, statul cheltuieşte lunar cu întreţinerea unei persoane aflate în închisoare 512 lei. Statistica arată că, la finalul lunii ianuarie 2015, erau înregistraţi în sistemul de detenţie din România aproape 30.000 de deţinuţi, iar deficitul de cazare invocat de Ministerul Justiţiei este de peste 10.000 locuri.
Preocupaţi de condiţiile din arest doar după ce au fost închişi
Mai mulţi dintre foştii politicieni încarceraţi în ultima perioadă au reclamat condiţii precare şi aglomeraţie în închisori. Au acuzat, de asemenea, un tratament inuman la care sunt supuşi atât ei, cât şi ceilalţi deţinuţi. Deşi nu a fost un subiect pe care să-l fi abordat vreodată în libertate sau când aveau putere de decizie, politicienii condamnaţi au acuzat Ministerul Justiţiei că nu se preocupă suficient pentru a finanţa sistemul penitenciar.
„Am fost dusă în arestul Poliţiei Capitalei, am fost verificată la sânge, am fost dezbrăcată, mi-au luat sutienul şi am fost dusă într-o cameră de 3 pe 3, unde erau patru paturi, câte două suprapuse. Apa caldă era doar dimineaţa şi noaptea, iar WC-ul era de tip turcesc, fără uşă, dar dotat cu un duş pe care să-l folosim când trăgeam apa“, s-a plâns Elena Udrea după ce a fost arestată.
Parlamentari certaţi cu legea fac legile României
Elena Udrea – în cătuşe la ICCJ