in

La Londra s-a protestat cu „topoare” pentru pădurile din România. „Iohannis a cedat la presiunile companiilor”

Câteva zeci de persoane au protestat, pe 9 mai, în fața Ambasadei Austriei, împotriva tăierilor pe care firma austriacă Holzindustrie Schweighofer le face în România. Românii din Londra au adus la protest pancarte inscripționate în limbile engleză și germană.

Un grup al protestatarilor a prezentat mai multe scenete în care personaje precum președintele Klauss Iohannis, reprezentanții  Holzindustrie Schweighofer, autoritățile statului român și activiștii de mediu spun povestea defrișărilor pădurilor românești.



Într-una dintre scenete a fost sugerată „prietenia” dintre Iohannis și cei de la Holzindustrie Schweighofer, care plătesc bani buni pentru a exporta lemn din România, o parte recoltat ilegal, după cum se arată într-un documentar ce circulă pe Internet.

O altă scenetă a înfățișat copacii tăiați de un lucrător forestier al firmei austriece, înarmat cu un topor de carton, în timp ce oficialul aceleiași firme dădea bani funcționarului statului român. În scena se afla și un activist de mediu care se opunea tăierilor. Cei prezenți la manifestație au fost invitați să aranjeze personajele ,astfel încât problema tăierilor de pădure să se rezolve pe cale legală.

După mai multe sugestii, s-a ajuns la concluzia că populația ar trebui să se implice mai mult pentru a arăta guvernanților că trebuie luate măsuri.

Unul dintre protestatari, Ovidiu Daminescu, ne-a spus cu lacrimi în ochi: „Soția mea e din Sebeș. În Sebeș nu poți respira din cauza formaldehidei, din cauza poluării. Vreau să îmi cresc copiii într-o țară curată, într-o țară în care pot să îi duc în excursii în păduri. E simplu, e cât se poate de simplu. Nu le mai tăiați!”

Prezent la protestul din Londra, Tudor Brădăţan, de la Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu din Cluj-Napoca, a declarat: „Încet-încet vom rămâne fără pădure, iar ei își îngrașă foarte mult conturile din bancă. Acest lucru trebuie să înceteze. Am observat că în foarte multe cazuri ambasadorii funcționează ca un agent de lobby.”

„De foarte multe ori aceștia exercită presiuni asupra autorităților, mai ales în state precum România, pentru ca să permită operatorilor conomici din țările lor să își desfășoare liniștiți activitatea. Iohannis a cedat la presiunile companiilor și se pare că face orice îi stă în putință pentru a le mulțumi.”

„Schimbarea legislației, așa cum a fost și în cazul Roșia Montană este ceva care ne enervează pe noi ceilalți pentru că am vrea să vedem că autoritățile din România se preocupă mai mult de cetățeni și mai puțin de interesul companiilor străine care operează pe teritoriul României.”

Aș vrea ca România să aibă o legislație în care pădurile să fie protejate și dacă anumite standarde în domeniu au fost dezvoltate de autoritățile austriece, poate că România ar trebui să învețe din experiența autorităților și nu să cedeze la presiunile companiilor.”

Un alt român prezent la protest, Andrei Doicin, crede că vina o poartă atât a corporațiilor, cât și a autorităților românești: „Am ajuns într-o situație în care cei cu banii fac legea și o lege clară, pe hârtie, nu mai există, de aceea ne îndreptăm spre haos, ecocid se cheamă. Este o crimă la nivel ecologic și o crimă la nivel național. Nu e doar vina austriecilor. Este vina de ambele părți, a acestor corporații care expun o foarte mare lăcomie și a politicienilor noștri corupți din țară.”

Organizatorul protestului, Oana Cotiușcă, reprezentant al Environmental & Social Change, crede că soluția ar fi promulgarea Codului Silvic, dar cu amendamentele aduse de ONG-urile de mediu: „Facem presiuni asupra guvernului și asupra președinției pentru semnarea codului silvic, dar și pentru câteva amendamente la codul silvic.”

Bulgaria a sistat exportul de lemn pentru trei luni, dacă bulgarii au reușit să facă asta, putem să o facem și noi. Ne dorim să se sisteze exportul de lemn ca să vedem câtă pădure mai avem de tăiat, de asemenea, considerăm că acele cote de 30% din fiecare specie de copac sunt mult prea mari, sunt cele mai importante amendamente.”

Mircea Maer

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Aleg să fiu un om bun

Liviu Dragnea demisionează: „mă consider nevinovat”