in

De luni se intră în carantină pentru 14 zile, la sosirea în Marea Britanie. Regula este valabil și pentru rezidenți

Ministrul de Interne, Priti Patel, a anunțat că măsura de carantină la domiciliu de 14 zile pentru oricine intră în Marea Britanie, va fi aplicată de luni, 8 iunie.

Patel a declarat că măsura este necesară pentru a preveni apariția mai multor decese.

Cu doar câteva excepții foarte limitate pentru șoferii de camioane și lucrătorii NHS, toți cei care vin în țară cu avionul, pe cale rutieră sau pe mare vor da o adresă autorităților și se vor autoizola timp de două săptămâni, cu verificări la fața locului din partea oficialilor.

Priti Patel are însă în vedere perspectiva „punților aeriene” pentru țările cu număr scăzut de infecții, până la sfârșitul lunii, când politica va fi revizuită în continuare.

Liderii europeni, supărați că Marea Britanie impune carantina la intrarea în țară. Franța: „Vom răspunde cu aceeași monedă”

Potrivit unui sondaj YouGov 63% dintre britanici sunt în favoarea aplicării generale a unei astfel de măsuri, în timp ce 24% au declarat că ar trebui fie restricții doare pentru țările cu rate mari de infecție. Doar 4 procente nu cred că ar trebui să existe vreo carantină.

Într-un articol comun din Telegraph, Patel și ministrul Transporturilor din Marea Britanie au menționat că măsurile ar ajuta la punerea mai rapidă a turismului „în funcțiune” prin reducerea infecțiilor.

Cei doi au acceptat că vor exista „provocări” pentru industria turismului, dar au avertizat: „Toți vom suferi dacă greșim și de aceea este crucial să introducem aceste măsuri acum. Să nu aruncăm la gunoi progresele noastre de combatere a acestui virus mortal. O datorăm miilor de oameni care au murit”.

Ministrul de Externe din Portugalia, Augusto Santos Silva, a declarat că țara sa se află în discuții cu Marea Britanie despre formarea unui pod aerian, astfel încât turiștii să poată evita carantina, declarând la BBC că „această carantină este un inamic al turismului”.

El a adăugat: „În aceste săptămâni, diplomații noștri vor lucra împreună pentru a garanta că turiștii britanici care vin în Portugalia nu vor fi supuși la întoarcerea în Anglia la niciun fel de carantină.”

Schema carantinei de 14 zile va fi revizuită pe 29 iunie, pentru a se observa dacă ar putea permite relaxarea măsurilor în funcție de țară.

Italia își redeschide frontierele începând cu 3 iunie. Carantina nu va mai fi obligatorie

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Lege nouă în Marea Britanie: Nu aveți voie să faceți sex cu persoane care nu stau în casa voastră

Dezastru lăsat de turiștii de weekend pe plajele și în parcurile naturale din Anglia. Munți de gunoi și sticle cu dejecții umane