Marea Britanie va vota pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen, susţin europarlamentarii britanici. Cu o luna înainte de decizia Parlamentului European cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen, sprijinul europarlamentarilor ar pune presiune asupra Consiliului să ia o decizie corectă şi nu politică, scrie Adevărul. SAPOU Mai este circa o lună până când Parlamentului European se va pronunţa cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Sprijinul PE, chiar dacă nu obligă statele membre să spună “da” intrării celor două ţări, va juca un rol important, susţin analiştii politici din Bruxelles, conform Adevărul. Un vot pozitiv ar pune presiune asupra Consiliului să ia o decizie corectă şi nu politică, mai spun aceştia. Şi un aliat neaşteptat al celor două ţări candidate este chiar Marea Britanie, chiar dacă nu se află în spaţiul Schengen.
Toţi europarlamentarii britanici, la fel ca şi cei din alte state membre, vor avea dreptul la vot pe chestiunea intrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Faptul că Marea Britanie a optat să rămână în afara spaţiului Schengen nu îi afectează dreptul la vot pe legislaţie europeană. În plus, Marea Britanie se bucură deja de anumite beneficii Schengen. Spre exemplu, ţara a implementat deja sistemul de informaţii Schengen (SIS), baza de date prin care se pot detecta persoanele, armele sau maşinile dispărute sau urmărite.
Europarlamentarul liberal-democrat din Londra, Sarah Ludford, purtător de cuvânt pentru justiţie şi drepturile omului, a declarat: “Guvernul britanic susţine aderarea României şi Bulgariei atât timp cât toate criteriile sunt îndeplinite. Părerea mea personală este în conformitate cu cea a comisiei LIBE din PE, şi anume că România şi Bulgaria sunt pregătite să intre,” a spus Ludford.
Europarlamentarii vor vota în plen pe 4 iunie pro sau contra intrării României şi Bulgariei în Schengen, un vot care nu îi obligă pe liderii statelor membre, care formează Consiliul European, să accepte aderarea celor două ţări. Consiliul votează pe această chestiune, ca întotdeauna, în unanimitate, ceea ce înseamnă că o singură ţară poate bloca procesul de aderare. Graniţele Schengen au devenit o problemă foarte disputată în ultimele săptămâni, după ce revoluţiile din Africa de nord au adus în Europa, în special prin Italia, un val de refugiaţi. Comisia Europeană a propus reintroducerea temporară a controalelor interne la frontierele statelor Schengen.