in

Ajutau un albanez cu pașaport fals românesc să treacă granița în UK. O româncă și un albanez, parteneri de „afaceri”.

O româncă și un albanez au fost condamnați la închisoare după ce au fost prinși de polițiștii francezi de la Calais când încercau să introducă un imigrant clandestin, cu pașaport românesc falsificat, în Marea Britanie

Ana-Maria Roman și Skender Amati, ambii din Manchester, s-au deplasat la Calais cu feribotul, în ianuarie, apoi au cumpărat bilet pentru Eurotunel.

În autoturismul lor se afla însă o a treia persoană, care s-a legitimat cu o carte de identitate românească. A fost identificat însă ca fiind un cetățean albanez, căruia i se refuzase intrarea în Marea Britanie.

Roman, 27, și Amati, 50, au declarat că au călătorit la Calais pentru a-l vizita pe fratele femeii și au luat pasagerul, despre care au crezut că este român, de la o benzinărie.

În cele din urmă, românca a pledat vinovat în fața instanței de la Canterbury Crown Court.

Amanti a fost găsit vinovat de aceleași aceleași acuzații.

Roman a primit de doi ani și șase luni de închisoare, în timp ce Amati a primit trei ani și șase luni.



Un șofer român făcea trafic ilegal de persoane în Marea Britanie. Vezi unde ascunsese 23 de refugiați
Români acuzați că intenționau să transporte imigranți clandestini
Firmele românești de transport primesc amenzi din cauza refugiaților de la Calais

Un șofer român va face pușcărie pentru trafic ilegal de persoane în UK

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sclavagism în Marea Britanie! Un român și fiul său exploatau o poloneză însărcinată

Șefii PNL Diaspora îl desființează pe deputatul Aurelian Mihai. „Nu este susținut de liberalii din diaspora pentru un nou mandat”