Un recidivist din Birmingham a angajat alți doi bătăuși pentru a-i da o lecție unui fost prieten care „nu dorea să mai lucreze cu el”.
Potrivit instanței, Marius Anton Roman, în vârstă de 33 de ani, a primit 10 ani de închisoare la Curtea Coroanei din Worcester, după ce a fost găsit vinovat de vătămare corporală gravă asupra lui Mădălin Oanță.
Cei doi complici, Iounț Tudor, 19 ani, și Cristi Daniel Ștefănescu, 20 de ani, au primit câte 17 luni de închisoare pentru agresiune și vătămări corporale.
Rănile au fost atât de grave încât victima se temea că medicii vor trebui să-i amputeze piciorul.
Cum legea britanică prevede expulzarea automată a străinilor condamnați la peste 12 luni de detenție, cel mai probabil cei trei vor fi trimiși în România cât de curând, cu interdicția de a mai intra în Marea Britanie.
Victima, în vârstă de 30 de ani, locuia în Worcester de câteva zile de când sosise în Regatul Unit.
Procurorul a spus că Roman, care îl cunoștea pe Oanță din România, dorise ca acesta să lucreze pentru el, însă a fost refuzat și i-a spus inculpatului că va lucra „pe cont propriu”.
„Acest refuz l-a făcut pe Roman atât de supărat încât a mers cu mașina la Worcester în după-amiaza zilei de 2 august anul trecut – pentru a-i da o lecție lui Oanță”, a spus procurorul Walking.
Roman a luat cu el mai mulți oameni în două mașini Mercedes și au călătorit în convoi din Birmingham. Oanță stătea pe stradă, sprijinit de un perete când Roman, care conducea una dintre mașini, l-a văzut.
Acesta a condus Mercedesul pe trotuar, lovindu-l pe Oanță în piciorul drept, sub genunchi, izbindu-l de perete și sfărâmându-i osul tibiei.
Ceilalți doi inculpați au sărit din mașină și au atacat victima cu picioarele și lovindu-l cu pumnii, în timp ce martorii le cereau să se oprească. Au fugit apoi, lăsându-l pe Oanță plin de sânge.
Atacatorii au încercat să își ascundă identitatea, scoțând plăcuțele de înmatriculare ale mașinii implicate, după care Roman a fugit în Telford, fiind ultimul arestat dintre cei trei.
Oanță a necesitat o serie de operații complicate fiind externat la 24 de zile de la atac.
Roman mai are condamnări în România și Spania, inclusiv pentru tentativă de crimă, jaf, trafic de droguri și alte infracțiuni. La o petrecere din România, în 2008, a lovit pe cineva în cap cu o sticlă de vin după care l-a înjunghiat în abdomen. În februarie 2009, el a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru acel atac.