Menu
in

Breaking News. Șase români arestați în Harrow în această dimineață. Sclavie, trafic de persoane, controlul prostituției și spălare de bani

Polițiștii din Londra au executat o serie de mandate ca parte a unei operațiuni care vizează traficul de persoane și exploatarea sexuală a femeilor din România în Regatului Unit, de către o rețea infracțională organizată.

Patru bărbați și două femei au fost arestați pentru infracțiuni de sclavie modernă, în urma unei operațiuni a Poliției Metropolitane.

Ofițerii au lucrat împreună cu autoritățile române la această anchetă.

Cinci mandate au fost executate în această dimineață, marți, 30 martie, în Station Road, Hindes Road și Stirling Road din Harrow.

Cei arestați au vârste cuprinse între 22 și 37 de ani. Toți au fost arestați pentru diverse infracțiuni, inclusiv pentru sclavie modernă, trafic de persoane, controlul prostituției și spălare de bani.

Patru români arestați în Irlanda pentru spălare de bani. 1,5 milioane de euro din fraude cibernetice, prostituție și furturi

O adresă vizitată a fost identificată drept bordel, unde au fost găsite 14 femei despre care se presupune că erau victime ale traficului de persoane.

Inspectorul detectiv Nick Bland, a declarat: „Din păcate, acest tip de exploatare se întâmplă în continuare în Londra și în Marea Britanie. Echipa pentru combaterea sclaviei moderne a Poliției Metropolitane a lucrat 24 de ore pe zi pentru a identifica persoanele implicate în exploatarea sexuală.”

„Avem nevoie de ajutorul populației, deoarece acesta are un rol important de jucat în recunoașterea și raportarea sclaviei moderne. Dacă bănuiți că cineva poate fi victima sclaviei moderne, raportați. Veți fi întotdeauna luat în serios”, a mai spus polițistul.

Dacă bănuiți că cineva cu care ați intrat în contact ar putea fi victima sclaviei modern sau a traficului de persoane și are nevoie de asistență, vă rugăm să sunați la linia de asistență pusă la dispoziție 24 de ore din 24 de Armata Salvării, la 0800 808 3733.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version