in

Brexit. Grecii îi acuză pe britanici că le-au furat artefactele de patrimoniu. Cer restituirea lor de la British Museum



Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană poate fi o oportunitate pentru Grecia în demersul acestei țări de a solicia restituirea artefactelor din Partenonul Atenei expuse la British Museum.

De peste 30 de ani, statul grec revendică oficial reîntoarcerea la Atena a obiectelor din Partenonul Atenei păstrate la British Museum.

Lydia Koniordou, ministrul grec al Culturii, i-a cerut lui Jeremy Wright, omologul britanic, să redeschidă discuţiile în ceea ce priveşte restituirea.

Cerinţa vine ca urmare a ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, scrie ziarul Bursa, ceea ce face ca Grecia să un mai aibă nevoie să apeleze la Bruxelles pentru a-şi exprima solicitările.

Ansamblul de sculpturi provenit din Partenon, ale lui Fidias, datate în secolul al V-lea, î.Hr, au fost mutate în 1801, de Lordul Thomas Elgin – ambasador britanic la Costantinopol – la Londra pe când Grecia era sub dominaţie otomană.

De atunci, sculpturile au devenit bijuteriile British Museum unde turiştii vin cu sutele de mii să le admire. În Grecia, subiectul este foarte sensibil, iar cuvântul „furt” este adus adesea în discuţie pentru a caracteriza actul Lordului Elgin, mai scrie publicația citată.

În 1980, Guvernul elen solicita transferul comorilor ateniene, iar în anul 2000, grecii nu au mai cerut dreptul de proprietate asupra sculpturilor, ci doar restituirea lor.

Giorgos Papandreou, fost prim-ministru, a propus britanicilor trimiterea de piese inedite în compensaţie. În 2015, grecii au fost refuzaţi din nou, în ciuda susţinerii UNESCO.

„Sculpturile provenite din Partenon sunt proprietatea legală a British Museum. Vizitatorii le pot admira fără să fie nevoiţi să plătească, şi vin din lumea întreagă”, a transmis instituţia prin purtătorul de cuvânt.

Însă Comitetul britanic pentru restituirea sculpturilor din Partenon (BCRPM) este de altă părere. Potrivit acestuia, documentele de achiziţie nu sunt valabile, iar sculpturile nu au ce să caute la Londra.

Grupul a fost susţinut în ultimii ani de Sean Connery, George Clooney, Vladimir Putin şi Judi Dench. Actorul irlandez Liam Neeson a spus: „Trebuie ca englezii să restituie artefactele în locul de unde le-au luat”.

Britanicii se tem că odată ce vor fi restituite piesele statului grec, solicitările privind alte restituiri se vor înmulţi. British Museum deţine numeroase piese de patrimoniu, luate din fostele colonii, pentru care există, de asemenea, cereri de restituire.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

50 de parlamentari conservatori complotează pentru detronarea Theresei May

Brexit. AVERTISMENT: Permisele de conducere britanice nu vor mai fi valabile în UE fără o înțelegere