in

Burnley: Femeie medic și fiica sa de 14 ani, violate cu bestialitate și ucise. Făptașii au incendiat casa pentru a-și acoperi urmele

Poliția a arestat doi bărbați suspectați de viol și crimă, după ce o femeie medic și fiica sa din Burnley, Lancashire, au fost violate cu bestialitate și ucise.

Dr. Saman Mir Sacharvi, în vârstă de 49 de ani, și fiica ei adolescentă, Vian Mangrio, în vârstă de 14 ani, au fost găsite în casa în care locuiau în Burnley, Lancashire, joi 1 octombrie, de dimineață.

Polițiștii au descoperit, de asemenea, dovezi de incendiu și fum în interiorul casei.

Potrivit oamenilor legii, dr. Sacharvi a murit strânsă de gât, în timp ce cadavrul fiicei sale a fost găsit grav ars, arată Daily Mail.

Poliția a declarat duminică seară că doi bărbați au fost arestați sub suspiciunea de crimă, viol și incendiere.

Londra: Băiat de 10 ani, ucis în Acton. O femeie a fost arestată pentru crimă

Un purtător de cuvânt al trustului unde lucra dr. Sacharvi a declarat: „Gândurile noastre sunt alături de familia și prietenii doctorului în acest moment”.

Superintendentul Jon Holmes, șeful secției de criminalitate majoră a Lancashire Constabulary, a îndemnat pe oricine are informații cu privire la ceea ce s-a întâmplat să anunțe organele de anchetă.

„Este o anchetă pentru o dublă crimă și, deși suntem încă în etapele relativ timpurii, avem o echipă dedicată de detectivi și personal care lucrează la ea. Urmează o serie de linii de anchetă pentru a înțelege exact ce s-a întâmplat. Fac acum apel la oricine are informații despre aceste două decese să ia legătura cu noi. Poate că ați văzut ceva suspect aproape de scenă în ultimele zile sau săptămâni, poate că aveți imagini CCTV din zonă pe care ni le puteți împărtăși, sau poate credeți că știți cine poate fi responsabil”, a declarat acesta.

„Chiar dacă credeți că informațiile pe care le aveți sunt nesemnificative, vă rugăm să veniți să vorbiți cu noi și să ne lăsați pe noi să decidem”, a continuat achetatorul.

Oricine are informații este rugat să contacteze poliția prin portalul dedicat incidentelor majore sau pe 101, citând cazul 0429 din 3 octombrie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vine factura COVID! Urmează majorarea taxelor în Marea Britanie. Sunak: „Trebuie să echilibrăm balanța”

România: Persoanele care vin din Mare Britanie intră în carantină la domiciliu. Lista tuturor țărilor cu risc epidemiologic ridicat

România: Persoanele care vin din Mare Britanie intră în carantină la domiciliu. Lista tuturor țărilor cu risc epidemiologic ridicat