Șefii unei bande de crimă organizată originari din Republica Moldova au fost arestați la Londra. Ei copiaseră datele de la nu mai puțin de 11.000 de conturi bancare. Prejudiciul făcut de ei a fost estimat la trei milioane de lire sterline, potrivit The Sun.
„Au nevoie de o scurtă perioadă de timp, câteva săptămâni, pentru a comite fraude la bancomate. A fost aproape ca o vacanță de fraudă”, a spus detectivul Perry Stokes în legătură cu acest caz.
„Acești băieți care vin în Marea Britanie pentru o săptămână și pot reveni milionari foarte rapid”, a adăugat detectivul Phil Elms.
Acțiunea s-a bazat pe informațiile Europol, iar detectivii britanici l-au filat pe Oleg Borta (foto), șeful unei bande criminale din Republica Moldova.
Informațiile arătau că Borta era în drum spre Marea Britanie. După aterizarea la Londra, echipa de supraveghere l-a preluat pe Oleg Borta și i-a urmărit fiecare mișcare pe care a avut-o pe întreg teritoriul Marii Britanii. Acesta a colectat de la mai multe bancomate dispozitivele de copiere a cardurilor.
Polițiștii au observat că aceste dispozitive de copiere erau montate pe ATM-urile băncilor în zone de provincie, unde există mai puține camere de monitorizare.
Moldoveanul își stabilise cartierul general împreună cu banda într-o casă din Purfleet, Essex.
Când Borta a plecat spre aeroport, detectivii au descins în casa unde se stabilise cartierul general. Acolo a fost descoperită o pungă plină de echipamente de clonare, precum și camere ascunse folosite pentru a înregistra coduri PIN, precum și un laptop folosit pentru a stoca detaliile copiate cu ajutorul dispozitivelor de tip skimming.
O analiză criminalistică a telefoanelor și computerelor găsite a arătat că membrii grupării au clonat datele de la 11.000 de carduri bancare.
Borta și complicele lui, Vasili Mereacre, au fost arestați. Ei au pledat „vinovat” și au fost condamnați la șapte și respectiv cinci ani și jumătate de închisoare.