Fotbalistul Adi Popa, transferat anul trecut de la FCSB la Reading și împrumutat de enlgezi la Al-Taawoun, în Arabia Saudită, nu o duce rău cu banii, relatează Digi Sport. Chiar dacă clubul englez a ratat promovarea în Premier League, iar mijlocaşul nu a mai intrat în vederile antrenorului, Adi Popa o duce perfect din punct de vedere financiar.
Mărturie în acest sens stă ultima achiziție a fotbalistului poreclit Motoreta.
El şi-a cumpărat un Ford Mustang clasic de 50.000 de euro, de care este foarte mândru.
Mijlocaşul îşi scoate mereu “bijuteria” din garaj atunci când ajunge în România. Şi nu a ratat ocazia să fotografieze bolidul şi să urce imaginile pe contul personal de socializare.
“Tuşeşte puţin copilaşul”, a scris Adi Popa pe fotografii.
Adi Popa a avut parte de un debut perfect la Al Taawon. Deși a ajuns în dimineața meciului la noua sa echipă, la ora 07:00, era rezervă cu Al Nasr, a intrat în minutul 65, iar apoi a contribuit decisiv la victoria echipei sale. Şi a devenit unul dintre favoriţii fanilor.
„Comunicarea aici este puțin mai grea, dar limba fotbalului este aceeași. Sunt coleg cu Machado, care a fost la Dinamo. El vorbește foarte bine românește. Echipa trebuie să se claseze între primele 5. Suntem în grafic, pe locul 7″, a spus Adi Popa, pentru Digi Sport.