Menu

Cerere mare de COZONACI în diaspora. Prețurile au crescut față de anul trecut

Se preconizează că românii consumă în acest an în jur de 7,5 milioane de cozonaci, chiar dacă prețul acestora a înregistrat o creștere de până în 5% în perioada Sărbătorilor Pascale, față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Unii patiseri au modificat prețurile la cozonaci din cauza tarifelor mari la energie, gaze, combustibili. Noi, de exemplu, nu le-am modificat de la Crăciun, dar cei care au avut o creștere mai mare de costuri au pus-o în acord cu prețurile. Putem spune că în această perioadă prețul cozonacilor este cu până în 5% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut”, a declarat, pentru Agerpres, președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu.

Potrivit acestuia, și în 2019, circa 5% din totalul ofertei, situată la aproximativ 7,5 milioane de cozonaci, va merge către românii care se află în afara țării.

„Continuăm exporturile de cozonaci și pască în țările cu populație românească, cele mai mult în Italia, Spania, Canada, dar și în Anglia și Germania. Cam 5% din producția noastră de aproximativ 7,5 milioane de cozonaci merge la export. Gustul românului a rămas neschimbat. El preferă cozonacul tradițional, cel cu nucă, stafide și cacao sau combinația cu rahat sau ciocolată. Nu preferă nimic spectaculos”, spune Popescu

Piața de morărit și panificație a crescut la 3 miliarde de euro, fiind pe primul loc în industria alimentară.

În piața românească sunt active 4.500 de firme, iar ROMPAN, prima asociație constituită în România în 1990, cuprinde peste 300 de societăți din toate domeniile din industrie. Cota de piață este de 65% pe morărit, 40% la panificație, 70% la paste făinoase și 55% la biscuiți.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version